Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sticky & Sweet: 30 de milioane de euro, producţia întregului turneu

Publicat in Jurnalul, marți 25 august 2009 ·

Cu o zi înainte de mult-aşteptatul concert al "reginei pop", organizatorii au stabilit o conferinţă de presă cu echipa tehnică a turneului.

Astfel, jurnaliştii au avut ocazia să se întâlnească cu doi "grei" ai showbiz-ului mondial. Primul a luat cuvântul Tres Thomas, actualmente Senior VIP Tour Operations, Live Nation, cel care a început să lucreze cu Yes şi The Who, pentru a continua ca director de turneu la Pink Floyd şi Rolling Stones. Tres Thomas l-a prezentat pe Chris Lamb (foto), directorul de producţie "Sticky & Sweet Tour", care a răspuns, reţinut, tuturor între­bă­rilor, iar când un vajnic reporter l-a întrebat "ai văzut-o vreodată goală pe Madonna" s-a făcut că nu aude.

În schimb, am aflat că lucrează de 23 de ani în echipa de producţie a concertelor Madonnei, încă de la debutul carierei. Despre spectacolul din această seară a spus că nu e vorba de un concert, este un show care va dura apro­­ximativ două ore, timp în care Madonna va schimba peste 12 ţinute de scenă.

Va fi un show impresi­onant de sunet şi lumini, cu proiecţii pe ecrane LCD, lasere şi tot "tacâmul". Producţia întregului "Sticky & Sweet Tour" a costat aproximativ 30 de milioane de euro, în linii mari spectacolul este acelaşi peste tot în lume, dar pentru fiecare ţară în parte Madonna aduce "anumite elemente noi", în funcţie de specificul zonei respective. În numele întregii echipe a solistei, Chris Lamb a declarat că a fost "foarte drăguţ" să lucreze cu echipa teh­nică din România. El a mai precizat că Madonna are, de fiecare dată, un cuvânt de spus în tot ceea ce înseamnă producţia show-ului.

Cu o zi înainte de mult-aşteptatul concert al "reginei pop", organizatorii au stabilit o conferinţă de presă cu echipa tehnică a turneului.

Astfel, jurnaliştii au avut ocazia să se întâlnească cu doi "grei" ai showbiz-ului mondial. Primul a luat cuv

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale 2025, în ciuda opoziției din USR: „Nu sunt perfectă, dar am curaj să fac dreptate”

Libertatea acum o ora
Fosta candidată la alegerile prezidențiale 2024, Elena Lasconi, și-a depus din nou candidatura la președinție la sediul BEC, joi, 13 martie, de data aceasta pentru alegerile prezidențiale din luna mai 2025.

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum o ora
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Scandal la SNSPA. Studenții nu sunt de acord cu nominalizarea lui Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace. Ce i-a înfuriat

Ziare.com acum 30 minute
Propunerea pentru nominalizarea președintelui Statelor Unite, Donald Trump, pentru premiul Nobel pentru Pace a fost criticată dur joi, 13 martie, de Consiliul studenților de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Aceștia ș

Programul ”Noua Casă” va continua şi în acest an. Guvernul a aprobat plafonul de garantare

HotNews acum o ora
Guvernul a aprobat în ședința de joi un proiect privind aprobarea normelor de implementare a programului „Noua casă” care va continua și în 2025. Pentru acest an, plafonul de garantare va fi de 500 de milioane de lei. Pentru locuințele cu un preț de

Rusia respinge propunerea SUA privind încetarea focului în Ucraina

Wall-Street.ro acum o ora
Consilierul pentru politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin, Iuri Uşakov, a declarat că a transmis Washingtonului că o încetare a focului de 30 de zile propusă de SUA şi Ucraina nu ar face decât să ofere un respiro armatei ucrainene şi a

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Un nou scandal de corupţie zguduie Parlamentul European. Poliţia efectuează percheziţii în Belgia şi audiază mai multe persoane în legătură cu această anchetă în centrul căreia ar fi grupul chinez de telecomunicaţii Huawei

News.ro acum 2 ore
Parchetul federal belgian a anunţat joi că peste douăzeci de percheziţii au fost efectuate în Belgia şi una în Portugalia în cadrul unei anchete pentru corupţie ce implică Parlamentul European şi practicile de lobby comercial. Mai multe persoane au

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum 4 ore
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

Oficial de la Ministerul Muncii Pensionarii venituri mici vor primi un sprijin financiar. Iată despre ce este vorba

Ziua Constanta acum 3 ore
Executivul a aprobat astăzi o ordonanță de urgență privind acordarea, în anul 2025, a unui sprijin financiar pensionarilor sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 l

Bărbat din Galaţi care i-a ameninţat cu moartea pe Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi alţi politicieni, plasat sub control judiciar / Este acuzat de ultraj, dar şi de incitare la violenţă, ură şi discriminare

News.ro acum o ora
Un bărbat din Galaţi a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de ultraj, incitare la violenţă, ură şi discriminare, după ce a postat pe TikTok mai multe videoclipuri, fotografii şi mesaje prin care i-ar fi ameninţat cu moartea pe premierul M

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

10°/20°
Iasi
acum

23°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

7°/11°
Constanta
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

5°/12°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/14°