Adevărul de Seară vă prezintă, pe scurt, ştirile zilei.
Încă şapte „hoţi“ la bacul de toamnă
Din cei 1902 elevi „întârziaţi”, care trebuiau să se prezinte în săli pentru susţinerea probei obligatorii a profilului la Bac, nu au ajuns însă decât 1.798, deoarece 104 au fost absenţi. Şapte au şi încercat să copieze, motiv pentru care au fost eliminaţi.
Specializări noi pentru artişti
Şcoala Populară de Arte şi Meserii va avea, din acest an, două specializări noi: Instrumente populare – fluier, caval, cobză, cimpoi, bucium, ocarina şi Artă populară – cusut, ţesut, ceramică, cioplit în lemn, cojocărit, arta metalului, pictură populară.
Lucrările din şcoli, în termen
Autorităţile spun că, până în 5 septembrie, lucrările de renovare şi igienizare din şcoli vor fi finalizate. Se vor amenaja apoi spaţiile verzi din jurul liceelor, şcolilor şi grădiniţelor şi se vor reface mobilierul urban şi spaţiile de joacă.