Pentru a cunoaşte un popor nu este suficient să îi cunoşti istoria. Trebuie să cunoşti şi felul în care el doreşte ca străinii să îi cunoască istoria. Călătorind în Finlanda am observat cum ghizii insistau asupra faptului că ţara lor şi-a plătit toate datoriile de război atât faţă de Rusia, cât şi faţă de SUA. Ulterior, într-o discuţie cu câţiva turişti americani constatam că informaţia privind achitarea datoriilor finlandeze îi impresionase profund.

Aceasta cu atât mai mult cu cât implicarea finlandezilor în războiul mondial fusese consecinţa logică a agresiunii comise anterior de Stalin. Atunci, Finlanda a fost singură în faţa unui inamic care avea să devină aliatul Americii. ("Să rezistăm ca finlandezii!" - insistase zadarnic Nicolae Iorga în Consiliul de Coroană în care România decidea abandonarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Refuzul modelului finlandez a lăsat fără bază moral-politică încercările românilor de a repara efectele istorice supravieţuitoare morţii juridice a Pactului Molotov-Ribbentrop.)

Cărţile de istorie ale românilor probează că, în contrast cu finlandezii, aceştia se mândresc cu lideri care şi-au lichidat datoriile financiare (multe contractate în scopul obţinerii prin mită a protecţiei străine) pe calea lichidării fizice a creditorilor. Corupţie, înşelarea protectorilor şi trădarea aliaţilor; clientelism, lupte intestine şi recurgerea la sprijin extern pentru reglarea rivalităţilor interne, toate definind o artă a supravieţuirii ca naţiune independentă: iată tradiţia exhibată de români.

Ea demonstrează un defazaj cultural în care îşi găsesc originea nu doar încercările de modernizare avortate, ci şi tentativele ratate de integrare în spaţiul occidental. (Nu este de mirare că aceiaşi ghizi finlandezi atrag atenţia turiştilor să se păzească de "hoţii români".) Evident, Occidentul euro-atlantic nu este templu