- Diverse - nr. 362 / 25 August, 2009 Deseori isi joaca abia perceptibil umerii frematand, corpul i se unduie, iar expresia fetei i se modifica sub impulsul ecourilor interioare. Asculta mereu atent, fara ostentatie, inghetand in acelasi timp, in gand, niste superlative pe care vrea sa le adreseze cuiva. Insa, intr-un coltisor al inimii sale, i se contureaza un sentiment de admiratie pentru tot ceea ce tine de administratie, de viata noastra cea de toate zilele. Ioan Nicoara, ca despre el este vorba, nu si-a reprosat niciodata ca a urmat ingineria si mai apoi administratia. Si-a spus in gand, cu siguranta cu un aer profetic: "Administratia cere timp, meditatie si mai ales concentrare. Directie mai plina de amaraciuni si maracini nu exista. Satisfactiile vin mai tarziu, atunci cand poate esti aproape epuizat". Ioan Nicoara a perseverat in viata si administratie atunci cand trebuia. Pentru el, lumea e un spectacol ce te hraneste cu de toate. Cand apare printre locuitorii orasului, ochii ii sunt invaluiti de un abur usor, isi umezeste din cand in cand buzele, iar dintii albi ii sclipesc. La el, tristetea e mereu aparenta si ai impresia ca trece printr-o depresie nervoasa. Alaturi de locuitori, incearca sa adune totul, ca din fragmente de meteoriti... in mintea sa considera ca are o profesie frumoasa si palpitanta. Cand vine la primarie, vrea sa traiasca ceva neobisnuit. Si, intai de toate, vrea sa vorbeasca foarte mult. Doreste sa aiba surpriza unor replici incitante... Cauta, in inevitabilele discutii, sa ajunga acolo unde doreste. Presimte ca fiecare fapt e retrairea unei amintiri. Justitiar, nu isi murdareste nicicand blazonul, indiferent de cine-i este adversarul. Nemarturisite, gandurile sale sunt ca trebuia sa atraga in sine o provocare... Intr-un fel sau altul, primarul Ioan Nicoara propune tot timpul, analizeaza, judeca. Se simte apreciat in toate privintele