Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Un million de euro pentru refacerea centrului istoric

Publicat in Adevarul, marți 25 august 2009 ·

Reabilitarea centrului istoric din Blaj, care cuprinde Piaţa 1848 şi stăzile Astra, Petru Pavel Aron, Mitropolit Vancea şi Timotei Cipariu va dura trei ani. Proiectul a început la sfârşitul lunii iulie 2009 şi se preconizează că se va încheia în 2011 Proiectul de refacere al centrului istoric se rtealizează în asociere cu Consiliul Judeţean Alba, iar din spusele purtătorului de cuvânt de la Primăria Blaj, Raluca Damian, suma preconiozată pentru acestă investiţie este de un million de euro. Centrul istoric din Blaj are o suprafaţă de 14.227 de mp şi este dominat de Catedrala Greco-Catolică „ Sfânta Treime”, singurul lăcaş de cult din ţară, care a fost ridicat în stil baroc. De asemenea în aceaşi zonă a oraşului se găseşte şi sediul primei şcoli sistemice în care s-a predat în limba română.

Prima etapă de reabilitare

În prima etapă se vor face lucrări de infrastructură. Se va lucra la partea subterană, la sistemul de canalizare pluvială şi caznică. „ Până la primăvară se vor face lucrări de infrastructură. Firma din Hunedoara care a câştigat licitaţia lucrează la acest moment în faţa Castelului Arhiepiscopal din Blaj”, a spus Raluca Damian. Se va avea în vedere modernizarea Pieţei 1848, opera botanistului Alexandru Borza. Aceasa va rămâne în mare parte la fel, dar trei arbori uscaţi, vor fi tăiaţi şi în locul lor vor fi plantate alte specii de plante care vor pune în valoare frumuseţea clădirilor istorice care înconjoară Piaţa 1848. Tot în cadrul acestor lucrări se însrie şi construirea unor alei noi cu pavaj cubic, plantarea de arbuşti şi flori şi de asemenea asigurarea unui nou sistem de iluminare.

Refacerea faţedelor

În ultima etapă a acestui proiect, după ce va fi refăcută partea de infrastructură şi se va reface şi aspectul Pieţei 1848, se va trece şi la refacerea faţedelor pentru clădirile importante din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Pană de curent uriașă în estu Europei. Sunt afectate patru țări

Press Alert acum o ora
O pană uriașă de curent a afectat mai multe țări din regiunea balcanică. Este vorba despre Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Albania și coasta Adriatică a Croației. Motivul nu este cunoscut, dar este posibil să aibă legătură cu temperaturile foarte

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum o ora
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum o ora
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 57 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°