» La finalul acestei saptamani se disputa cel mai asteptat eveniment sportiv al verii.
» Class-One Romanian Grand Prix a ajuns la a treia editie, iar anul acesta are parte de mai multe premiere.
Sezonul estival este presarat cu evenimente sportive dintre cele mai diverse. Spectacole aviatice sau de Formula 1, competitii pe echipe sau concursuri pentru cei mai puternici oameni, toate se intampla la Mamaia. Cel mai asteptat eveniment are loc insa, de trei ani, la finalul lunii august. Este vorba de Class-One Romanian Grand Prix, o intrecere a celor mai puternice barci cu motor, echivalentul Formulei 1 pe apa, atat ca viteza, cat si ca popularitate in lume. Anul acesta, Lacul Siutghiol din Statiunea Mamaia va gazdui a treia editie din cele sase pe care Constanta le va organiza. Competitia de anul acesta se vrea a fi mult mai spectaculoasa si mai atractiva decat precedentele doua editii. Principalul motiv ar fi acela ca, pentru prima oara in cadrul unei astfel de etape, vor avea loc doua curse, si nu una. Concurentii au inceput sa soseasca, iar pregatirile pentru cursa au intrat in linie dreapta. Ca si la precedentele doua editii, cartierul general al echipelor va fi in parcarea Hotelului Rex. Pana la mijlocul saptamanii vor sosi la Constanta si celelalte barci participante, ambarcatiuni ce ating viteze de peste 200 kilometri
pe ora.
» Incepand de joi, concurentii isi vor lansa bolizii la apa pentru antrenamente. Calificarile vor avea loc vineri, iar cele doua curse se vor disputa sambata si duminica.
Absenta
» Seicul nu mai vine
Editia de anul acesta va fi vaduvita de principala atractie a precedentelor doua curse. Problemele din rundele precedente pe care seicul Hassan bin Jabor le-a avut l-au determinat pe acesta sa declare forfait pentru Class-One Romanian Grand Prix. Principala motivatie a pilo