Şefa agenţiei DC Communication, Crenguţa Roşu, este de părere că, în aceste vremuri, o organizaţie trebuie să comunice partenerilor că încă mai funcţionează.Crenguţa Roşu consideră că este foarte important ca un client să ştie ce vrea să comunice şi să transimtă mesaje relevante către presă. Având în vedere domeniul în care activează, Crenguţa Roşu este în permanenţă în contact cu ştirile. În fiecare dimineaţă „ară“, după cum spune chiar ea, un volum mare de informaţii.
Îi trec prin mănă toate publicaţiile din print, verifică din oră în oră fluxurile de ştiri, urmăreşte paginile virtuale ale ziarelor din trei în trei ore, urmăreşte analizele media realizate pentru clienţii lor pe fiecare industrie, precum şi publicaţiile străine.
Domeniul comunicării nu este unul din care te poţi îmbogăţi peste noapte. Şi nici marjele de profit nu sunt uriaşe. „Facem parte dintr-o industrie care operează cu marje de 10% - 15%“, explică Crenguţa. Aşa că, în momentul în care criza financiară a ajuns şi în România, nu s-a pus problema scăderii tarifelor, dar a încercat pe cât posibil eficientizarea costurilor interne.
Crenguţa a observat preocupări ale clienţilor, în ceea ce priveşte criza, încă din toamna anului trecut, în momentul în care banca de investiţii Lehman Brothers a intrat în faliment, însă nimeni nu a putut anticipa „magnitudinea efectelor“.
Potrivit Crenguţei, în prima parte a acestui an, cifra de afaceri a agenţiei s-a diminuat cu aproximativ 10%. Însă nu-şi face griji, pentru că e posibil ca o parte din proiectele amânate de clienţi să fie derulate în a doua parte a acestui an.
Merge din nou la licitaţii
Important este că DC Communication a avut de muncă în această perioadă. „S-au diminuat proiectele. Însă uneori este mai bine pentru că, în acest moment, te gândeşti de şapte ori înainte