Câţiva pomi şi nişte stâlpi de pe bulevardul Carol I şi pe strada Fraţii Goleşti au început de ieri să cadă în zona intersecţiei, pentru a lăsa loc giratoriilor. Proiectanţii au ajuns la concluzia că modelul cu două giraţii este cel mai potrivit pentru fluidizarea traficului în zonă, considerată cel mai complicat nod rutier din Craiova. Intersecţia cu dia-metrul cel mai mare va asigura intrări din bulevardul Carol I şi din strada Fraţii Goleşti pentru acces în toate direcţiile, inclusiv în strada Păltiniş, cu sens unic, prin care este dirijat traficul către centrul oraşului, în intersecţia din Valea Vlăicii. A doua intersecţie, cu diametrul mai mic, va fi amenajată la intrarea de pe bulevardul Carol I pe strada Fraţii Goleşti pe sensul de mers Centru - Gară.
„Proiectantul a efectuat un nou studiu de trafic din care a reieşit că soluţia cu două giraţii este cea mai potrivită aici. Ramurile acestei intersecţii, foarte aglomerate, sunt la mare distanţă, astfel că realizarea unei singure insule ar fi fost imposibilă“, a precizat viceprimarul craiovean Teodor Sas. Acesta a mai spus că giratoriile vor fi marcate cel mai probabil abia săptămâna viitoare. „Ieri (marţi - n.r.) au început lucrările pentru pregătirea terenului. Este vorba de lărgirea carosabilului, de mutarea unor stâlpi şi a altor instalaţii din zonă. Săptămâna viitoare, insulele vor fi trasate şi se vor institui sensurile giratorii“, a mai spus oficialul craiovean. Noile sisteme de prioritate erau aşteptate de multă vreme de şoferi.
„Dacă aş putea, aş ocoli intersecţia asta. Este una dintre cele mai stresante din oraş. Dacă mă întrebaţi pe mine, aici trebuia făcut primul giratoriu. Bine că le fac şi acum“, a spus Stancu, şofer de taxi.
Proiectanţii lucrează la această oră la alte două studii de trafic, pentru a stabili dacă este necesară construirea sensului giratoriu la intersecţia străzilor