O bacterie prezentă în flora intestinală ar putea favoriza dezvoltarea tumorilor colorectale, susţin studii recente.
Între 10.000 şi 100.000 miliarde de bacterii, care formează flora intestinală, sunt din ce în ce mai mult în vizorul cercetătorilor. Aceşti "musafiri" ai tubului digestiv al omului, cu certitudine, au numeroase efecte pozitive asupra sănătăţii. Dar parte dintre aceste bacterii sunt implicate şi într-un număr mare de afecţiuni: boli inflamatorii cronice ale intestinului, obezitate şi chiar cancerul colorectal.
Potrivit unui studiu, coordonat de Cynthia Sears de la Universitatea John Hopkins din Baltimore, un bacil din flora intestinală ar putea fi la originea tumorilor colorectale din ce în ce mai frecvente. Studiul a fost publicat recent pe site-ul revistei Nature Medicine. Ipoteza referitoare la rolul cancerigen al unor microorganisme digestive nu este nouă. Ea a fost lansată încă din anii '70. Cercetările australianului Barry Marshall au demonstrat rolul-cheie al bacteriei Helicobacter pylori în declanşarea gastritelor cronice care netezesc drumul spre cancerele stomacului.
Tratamentul cu antibiotice în cazurile de ulcere şi gastrite a determinat reducerea frecvenţei acestor tumori. Echipa medicului Cynthia Sears s-a interesat de o anumită bacterie intestinală, Bacteroides fragilis, care secretă o toxină, botezată ETBF. Această bacterie, care provoacă diaree acută la adult şi copil, colonizează, asimptomatic, intestinul a aproximativ 35% din populaţie, potrivit cercetătorilor americani.
Această toxină acţionează asupra unei proteine, cadherina, indispensabilă în asigurarea etanşeităţii barierii digestive, explică Nadine Cerf-Bensussan, director la unitatea Inserm 793 din Franţa (citată într-un articol publicat recent în Le Figaro). Medicul Nadine Cerf-Bensussan a studiat legăturile dintre epiteliul