Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Peste 500 de oameni l-au condus pe motoclist pe ultimul drum

Publicat in Adevarul, miercuri 26 august 2009 ·

Tânărul motociclist mort , sâmbătă seara, în accident, a fost, ieri după-amiază, condus pe ultimul drum. Părinţii lui i-au văzut pentru ultima oară chipul gingaş. Au rămas cu durerea din suflet şi cu amintirile!

Peste 500 de oameni au ţinut să-i aducă un ultim omagiu lui Mihai Vochină, în vârstă de 20 de ani, student la Universitatea de Stat din Piteşti.

Strada din faţa blocului unde locuia Mihai, în cartierul Găvana, era neîncăpătoare. Aleea era plină cu flori şi coroane. Prietenii vărsau lacrimi amare. Părinţii lui Mihai sunt distruşi de durere. Şi-au pierdut singurul lor copil. „Mami, rămâi acasă...Nu pleca, frumuseţea mea!”, spunea biata femei. Tatăl băiatului suferea în tăcerea. Îşi privea copilul în sicriu, nu şi-a luat ochii de la el. Pe braţe îşi ţinea soţia. Alături de părinţi au fost şi colegii lor de la serviciu. Femeia lucrează la Poliţia Comunitară Piteşti, iar tatăl, este ofiţer în cadrul armatei.

Unul dintre prietenii lui Mihai, Alexandru, ne-a spus că de când era în liceu visa să-şi cumpere motocicleta. „Acum trei luni, parcă, mi-a spus că visul i s-a împlinit. Părinţii lui au reuşit să-i cumpere motor, cum spunea el. A costat în jur de 7.000 de euro şi era foarte fericit. Când îl sunam, în întrebam ce face astăzi, şi-mi spunea «mă plimb cu motorul», parcă şi acum îl aud”, spunea Alexandru cu ochii înlăcrimaţi.

Băiatul a decedat din cauza unei şoferiţe care a virat la stânga fără să se asigure. Mihai conducea motocicleta şi pe şa, în spate, se afla prietenul lui, Alexandru Fulger, în vârstă de 27 de ani, din Mioveni. Din faţă i-a ieşit un autoturism Logan, condus de Viorica Maria Burtea, în vârstă de 39 de ani, din comuna Miceşti, care i-a tăiat calea. Totul a fost din scurt şi în fracţiune de secundă s-a produs impactul. Mihai şi Alexandru au murit pe loc.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 29 minute
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 39 minute
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°