Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul dintre supravieţuitorii de la Scânteia a fost externat

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 26 august 2009 ·

Viorel Chelaru (37 de ani), unul dintre supravieţuitorii accidentului de la Scânteia, a fost trimis astăzi acasă. În schimb, Ilie Meşteru (34 de ani), cel de-al doilea supravieţuitor, fost externat astăzi de la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, plimbat la Spitalul „Sf. Ioan” Iaşi unde i-au fost examinate leziunile oropedice, iar în cele din urmă a fost reinternat la Neurochirurgie. Sursa: Maria CrausSursa: Maria Craus

1 /. Viorel Chelaru s-a refăcut aproape complet, iar astăzi a plecat acasă. „A primit îngrijirile medicilor ortopezi şi consiliere psihologică, azi a fost externat, el va ţine permanent legătura cu un psiholog de la noi”, a adăugat Tudor Ciuhodaru.

Viorel Chelaru a suferit imediat după accidentul de la Scânteia o intervenţie chirurgicală pe creier, la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi. Peste şase luni va reveni în spital pentru montarea pe creier a unei plăcuţe metalice.

„De ce m-am urcat eu în maşină?”

Ilie Meşteru are în continuare momente când delirează şi vorbeşte foarte puţin, de cele mai multe ori incoerent.

„Abia peste 6 luni se va şti dacă îşi va reveni complet. Şi aşa este o minune că şi-a revenit din comă, trebuie o recuperare de durată, supravegheată, nu mai ţine de noi. Diagnosticul pus este contuzie cerebrală gravă şi sindrom confuzional postraumatic. A fost văzut de ortopezii de la Spitalul „Sf. Ioan” şi readus la noi, medicul curant va lua o decizie, deocamdată, cel puţin pentru astăzi, rămâne la noi”, explică Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.

Soţia lui Meşteru va pleca joi dimineaţă spre Italia, unde lucrează de 12 ani. „Aş fi vrut şi eu să-l văd şi să-l aud că vorbeşte, că povesteşte ceea ce s-a întâmplat în microbuz, că îşi revine. Ce pot să-i facă rudele acasă? Nu este normal ce se întâmplă în spitalele din România. Mâi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 8 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°