In rasnita unsa sa-l toace marunt pe Traian Basescu, pentru ca apoi sa-l traga la tigaie, la foc marunt, si sa-l transforme in bol alimentar, s-a interferat mai nou un damf pe care-l credeam de domeniul trecutului.
E energic, are puterea de-a demola orice si stapaneste la perfectie arta manipularii, deprinsa de puberii crescuti pe stalp cu timpanul la convorbirile telefonice, deveniti intre timp autori de analize si sinteze, de la batranii combatanti lasati fortat la vatra.
Izul putred mi-a amintit un episod devenit antologic printre apropiatii lui Emil Constantinescu. In 1996, cand tara a iesit inca o data in strada, ca sa planga de fericirea de-a fi maturat de la butoane trupa lui Ion Iliescu, noul presedinte i-a chemat la Cotroceni pe sefii Serviciului Roman de Informatii si s-a inclinat in fata lor, in semn de multumire. Vegheasera ca scrutinul sa nu fie viciat.
Aveau se treaca vreo doi ani, si sistemul, in care Constantinescu a intrat cu barda, pentru ca visa sa-l reformeze din temelii, a prins de veste. Si nu s-a lasat. Asa au aparut dezvaluirile care l-au determinat pe presedinte sa spuna ca face in pas inapoi, deoarece a pierdut batalia cu informatia.
Pe scurt, l-au halit.
Si pe cand credeam ca serviciile speciale s-au deprins sa se ocupe, pe caprarii, de teroristi, spioni, iredentisti sau sa faca protectie informativa, pupaza zbarrrr pe dugheana democratiei!
Castiga toata lumea, nu-i asa? Vectorii de opinie baga dezvaluiri si poarta lauri, contracandidatii isi scoala consilierii din somn sa traga comunicate, agentii de influenta sunt fericiti ca munca lor este, in sfarsit, valorificata, iar sefii lor se pregatesc sa pupe, vremelnic, inelul altui nas.
Daca isi imagineaza cineva ca niste documente legate de firme suspectate ca ar avea legaturi cu terorismul ajung in mainile ori
