Constănţenii care apelează la serviciile de transport în comun se plâng de condiţiile în care sunt transportaţi de către şoferii angajaţi de firmele respective. Concurenţa dintre societăţile de transport în comun transformă o călătorie cu microbuzul într-o aventură periculoasă. Primul lucru de care se plâng oamenii este înghesuiala din maşini.
Din dorinţa de a încasa sume cât mai mari pe un traseu, şoferii opresc la fiecare pieton care face semn, chiar dacă acesta se află între staţii. „Ei dacă nu respectă orarul pe care-l au şi vin târziu în staţie se adună lume şi atunci se face înghesuială pentru că toţi vrem să ajungem la serviciu, acasă... Să bage mai multe maşini pe traseu şi atunci scăpăm de aglomeraţie“, spune Mioara Matei, din localitatea Kogălniceanu.
Tot călătorii sunt de vină
Administratorul unei firme care deţine monopol pe ruta Constanţa - Ovidiu - Lumina şi retur crede că tot călătorii sunt cei care poartă vina pentru disconforturile apărute. „Păi dacă oamenii se înghesuie să urce şi-i ameninţă pe şoferi că-i zboară de la volan, cum să nu se facă înghesuială? Când şoferul opreşte să coboare careva, repede mai urcă cinci persoane“, explică Gheorghe Popa, patronul firmei Autogiroem. „Uneori se merge bine, de cele mai multe ori se merge prost. Depinde de şoferul pe care-l prinzi. Unii sunt de treabă, alţii sunt mai nesimţiţi“, spune Constantin Minoin (25 de ani), din Gârlciu.
Cursa infernală
Teoretic, şoferii trebuie să respecte un grafic. Ora de plecare şi ora de sosire într-o staţie sunt prefigurate într-un tabel. O altă nemulţumire a călătorilor apare atunci când microbuzele circulă mult prea încet, 20 - 30 km pe oră, pentru că şoferul nu doreşte să se suprapună cu graficul unui coleg de la altă firmă. De obicei, aceştia îşi anunţă poziţia de pe traseu prin telefon. Scopul constă în adunarea unui număr cât mai mare de clienţi