Masura ar putea duce la un minus de venituri de 50-60 de milioane de euro pentru banci, in conditiile in care profiturile nete ale sistemului bancar au fost anul trecut de 1,2 miliarde de euro.
Presedintele PSD Mircea Geoana a plusat ieri in cursa propunerilor anti-criza, propunand un moratoriu de un an de zile pentru plata principalului la creditele luate de catre IMM-uri.
In conditiile in care Geoana ar fi fost singur, ar fi fost luata ca o propunere de campanie electorala, dar presedintele PSD a fost flancat de prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, de presedintele Asociatiei Bancilor, Radu Gratian Ghetea si de cel al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, Florin Pogonaru.
Florin Georgescu a fost ministru de finante in guvernul PSD Vacaroiu (1992-1996), iar pentru pozitia de la BNR a fost sustinut de PSD. CEC, al carei presedinte este Radu Gratian Ghetea, a fost "alocat" PSD, conform algoritmului dintre cele doua partide aflate la guvernare. De altfel, unul dintre consilierii lui Mircea Geoana, un fost jurnalist la Financial Times, Andrei Postelnicu, a intrat in Consiliul de Administratie al CEC.
Intreprinderile mici si mijlocii care nu au restante la banci vor putea beneficia de suspendarea pentru 12 luni a platii principalului dintr-un credit pe termen mediu si lung, platind in continuare doar dobanda lunara, potrivit unui model adoptat deja in Italia in urma cu cateva zile. Acest lucru ar insemna prelungirea cu un an a duratei creditului. Acordul incheiat in Italia a fost semnat de aproape toate cele 400 de banci din sistem, a spus ieri Geoana.
De asemenea, vor putea fi suspendate pentru o perioada de 6-12 luni platile pentru imprumuturile de leasing si totodata ar putea fi prelungite finantarile pe termen scurt pana la 270 de zile, astfel incat sa poata sa existe capital pentru operatiunile curente ale firmei, po