Ceea ce se numeşte transfer de capital simbolic a căpătat, în spaţiul cultural românesc, aplicabilitatea bovarismului profesional.

După 1989, poeţii au vrut să facă talk-show-uri TV, iar jurnaliştii, recrutaţi dintre ingineri, şi-au descoperit în culmea gloriei mediatice o coardă lirică. În guvernul unui premier-poet, ministrul de externe era, la bază, filosof. Preşedinţii, cu excepţia celui actual, au tot scris cărţi. Nu-i deci de mirare că un fost mi nistru de finanţe, Varujan Vosganian, se încearcă acum pe terenul accidentat al romanului.

„Cartea şoaptelor” (Polirom) grupează date şi evenimente consumate, figuri cunoscute din epocile trecute (apare ca personaj şi tânărul Nicolae Ceauşescu!) și elemente concrete din sferele reunite ale istoriei şi geografiei, po liticului şi religiosului. Însă a ceastă abundenţă de date şi fapte nu intră în câte un expozeu plicticos. Istoria mare e ac ce sată prin personajele care o îndură şi, si me tric, experienţele lor de viaţă şi de moarte sunt întreţesute cu episoade terifiante.

Formula adoptată este cea a romanuluicronică, scris dintr-un unghi asumat subiectiv şi avansând în cercuri concentrice. Istoria mutilată a familiei se aseamănă izbitor cu ce le ale familiilor de vecini, cunoscuţi şi necunoscuţi, armeni aflaţi parcă mereu între duş mani. Periodic, printr-o înspăimântătoare „reciclare” a Genocidului deja intrat în fibra etnică, armenii sunt - la 1895, ca şi la 1915, la 1909, ca şi la 1949 - scoşi din casele lor şi târâţi în convoaie exterminatoare, decimaţi, risipiţi şi deportaţi de către agresori cu un comportament identic. Acolo unde opresorul vrea să disloce şi să fractureze comu nitatea, armenii se ambiţionează să refacă legăturile de sânge, să se ţină la un loc prin tradiţie, prin specific, prin tot ceea ce îi poate uni. La rândul său, Varujan Vosganian a reuşit să scrie, deopot