Teatrul Luni de la Green Hours a avut, în 12 ani, 2.000 de reprezentaţii. Managerul Voicu Rădescu povesteşte despre costurile teatrului independent, suportate mai degrabă de artiştii nevoiţi să joace pe sume infime şi de dramaturgii care nu prea primesc drepturi de autor. Voicu Rădescu este de părere că Teatrul Luni s-a făcut suficient de mare, chiar dacă economic nu prea rentează, fiind dispus să-l dea pentru un an în grija unui grup de artişti.

Care a fost prima piesă pe care aţi avut-o la Green Hours?

Sunt două prime piese. Prima a fost după nişte scheciuri de câteva minute, pe care le aveam prin 1996, în pauzele concertelor de jazz. Printre ei au fost Dragoş Bucur, Bogdan Dumitrache, care erau studenţi. Liviu Pancu a pus aici un spectacol, „Acting & Jazz“, care reunea patru actori şi doi muzicieni din trupa „Jazz Unit“, care cânta cel mai des la noi.

Era condusă de pianistul Lucian Ban şi din ea mai făcea parte saxofonistul Eddie Neumann. Dar Teatrul Luni putem să spunem că a început, practic, la 1 decembrie 1997, cu premiera „Chantant au Lait“, cu Maia Morgenstern şi regretata Dorina Crişan Rusu la pian, pe versuri de Mircea Dinescu, Ienăchiţă Văcărescu şi Joshua Sobol.

Nu ştiam că va deveni teatru şi că ne vom numi aşa. Am început în ziua de luni, pentru că era relaş în teatru şi era mult mai bine pentru Maia să vină, fiind liberă. Apoi a venit Coca Bloos cu un spectacol şi aşa mai departe.

Ce vedete ale teatrului de acum aţi propulsat prin Green Hours? Căror profesionişti le-aţi acordat spaţiu atunci când nimeni nu-i băga în seamă?

Mă mândresc că prima piesă pe care a pus-o Radu Afrim în Bucureşti a fost aici - „No Mom’s Land“, cu el şi cu Ada Milea. A mai montat „Kinky ZoOne“, „America-ştie-tot“. Au mai fost şi actori deja cunoscuţi. Maia Morgenstern şi Coca Bloos au a