Ma uit, in drum spre baie, cu coada ochiului la TV. E Jackie Chan acolo, aplecat peste microfon, la o festivitate, spunand o propozitie scurta: "Now it’s the time to give back!" – "A sosit timpul sa dau inapoi!". Nu este vorba despre vreo revansa sau razbunare, cum nu este nici unul dintre filmele artistice care i-au adus faima prin coregrafia luptelor spectaculare in maniera orientala, cu miscari inspirate deopotriva de Chaplin si Fred Astaire. Omul se afla la un eveniment caritabil si se refera la recunostinta. A primit mult, a ajuns pe culmea succesului, cladit pe visele fiecarui baietel, ale oricarui adolescent sau ale omului amarat, care, cautandu-se prin buzunare, ajungand la fundul lor, si-a cumparat un bilet si a intrat pentru doua ore intr-un cinematograf, sa se decupleze de la apasarea zilei, sa gaseasca putina bucurie, poate chiar speranta. Fiindca in filmele lui Jackie eroul invinge raul, cel mai adesea, cu mainile goale si cu zambetul lui de naiv intiparit pe figura. Dar uite ca vedeta nu a uitat de unde ii vin gloria si averea. El stie intuitiv sau cu deplina luciditate ceea ce economistul Ludwig von Mises spunea in deschiderea unei conferinte publice, facand distinctia intre un rege din nastere si regele cafelei. In timp ce primul depinde de actul aparitiei lui in lume, in familia potrivita, celalalt depinde de calitatea cafelei si de volumul vanzarilor. Primul va ramane rege chiar si detronat. Dar al doilea poate fi azi pe culmile prosperitatii si rasfatului, pentru ca maine sa fie detronat de concurenta unui produs mai seducator din acelasi domeniu, de o criza economica sau, pur si simplu, de mofturile si rasfaturile publicului consumator. Jackie Chan a inteles cum sta treaba, imi spun traversand camera, si iata ca isi exprima recunostinta nu doar printr-o formula retorica si o reverenta, ci facand opere de binefacere, donatii, spons