Pe strada Mărăşeşti s-a iscat marţi după-amiaza un scandal de proporţii. O echipă a serviciului Administraţia Domeniului Public (ADP) s-a deplasat ieri în parcul de joacă de aici, a tăiat aparatele destinate copiilor şi le-a încărcat într-o remorcă. Reprezentanţii ADP au motivat acţiunea spunând că terenul a fost revendicat de proprietarii de drept.
Locatarii sunt revoltaţi şi susţin că acest teren este al asociaţiei de locatari, primit ca donaţie demult de la proprietar. Ei sunt nemulţumiţi şi sunt convinşi că au fost nedreptăţiţi. „ Avem şi văd că şi oficialii au act doveditor de donaţie din partea proprietarului Bobocescu. Acesta, în urmă cu aproape 40 de ani, a lăsat acest pământ Asociaţiei de locatari nr.15 pentru amenajarea unui parc de joacă pentru copii. Acum este inadmisibil sa vină ei să taie leagănele pe motiv că trebuie recalculat spaţiul de joacă”, spune Marcel Rădulescu, un profesor de matematică care locuieşte în zonă.
„Nu credem ce spun ei cum că acest pământ a fost moneda de schimb pentru acoperirea unei datorii. Credem că totul este pus la cale de nişte oameni puternici care vor acest pământ cu orice preţ”, mai spune profesorul.
Au rămas cu un sfert de spaţiu
La faţa locului a venit şi viceprimarul Constantin Ionică, însoţit de un inspector al Primăriei. Aceştia au declarat că parcul cu pricina trebuie împărţit deoarece nu mai este totul destinat locului de joacă. „Conform actelor ce le-am primit la Primărie, spaţiul destinat parcului de joacă va fi unul mult mai mic, adică aproximativ 200 de metri pătraţi, in cei 794 de până acum. Se pare că fostul proprietar Bobocescu a lăsat gaj acest pământ unei firme din Bucureşti, ce l-a şi revendicat în urma neplăţii sumei respective”, spune viceprimarul.
Cei mai dezamăgiţi sunt copiii din zonă, care au rămas cu aceleaşi piese de joacă vechi, dar pe un sfert