Volumul vânzărilor interne de bere au scăzut în primele şase luni ale anului cu 10% faţă de perioada similară a anului precedent. În primul semestru, românii au băut 9 milioane de hectolitri de bere.
În primele şase luni ale anului, producătorii interni au vândut 9 milioane de hectolitri de bere, în scădere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Această situaţie are loc pe fondul crizei economice generale, care a determinat o scădere a puterii de cumpărare a românilor şi schimbări în obiceiurile de consum ale acestora“, informează un comunicat al Asociaţiei Berarii României (ABR), care include multinaţionalele Heineken, Ursus Breweries, United Romanien Breweries Bereprod şi InBev şi producătorul local Albacher.
De asemenea, românii au început să bea bere mai puţină şi mai rar decât anul trecut. „În egală măsură, factorul meteorologic a condus la scăderea volumului de vânzări, vremea în acest an fiind mai rece şi mai ploioasă, mai ales în primul trimestru al acestui an“, se mai arată în comunicatul ABR.
Cele cinci companii membre ale Asociaţiei Berarii României au înregistrat, totuşi, în primul semestru, o uşoară creştere de 5,06%, raportând vânzări de 8,3 milioane de hectolitri de bere.
Vânzările au scăzut şi în lunile de caniculă
„Este evident că situaţia mediului economic general are o influenţă şi asupra industriei de bere, deşi impactul este mai mic faţă de alte industrii“, a declarat Stephan Maria Weber, preşedintele ABR, care conduce, în acelaşi timp, şi multinaţionala Ursus Breweries. Referitor la vânzările de bere din sezonul estival, Weber a punctat că şi acestea sunt mai slabe decât cele din anii trecuţi.
Milioane de hectolitri de bere
Piaţa internă a berii a ajuns, anul trecut, la 20,2 milioane de hectolitri, în creştere cu 4,1% faţă de anul 2009. Principalii competitori sunt Hei