„Slujitorilor media" le-a fost recomandat să evite relatarea subiectelor de indisciplină a feţelor bisericeşti, pentru ca imaginea acestora să nu fie pătată
Printr-un comunicat de presă, remis cu o săptămână înainte, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului informau mass-media, pentru ca ulterior ştirea să ajungă la urechile constănţenilor, de faptul că pr. Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al instituţiei, fusese retras din funcţie.
„Condiţiile speciale, în care acesta îşi va desfăşura activitatea, vor fi anunţate printr-o conferinţă de presă, ce se va desfăşura la sediul Arhiepiscopiei Tomisului, marţi, 25 august 2009, orele 11.00 am", se arăta în document. Era vorba, într-adevăr, de nişte condiţii într-adevăr speciale, impuse, de fapt, jurnaliştilor. Astfel, după cum a sugerat, la începutul conferinţei, preot lector drd. Valeriu Roman, consilier cultural şi şef al Biroului de presă şi comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului, pentru a primi informaţii, „slujitorii media" ar fi trebuit să aibă un limbaj şi un comportament bisericesc. Pe cât posibil, în viziunea acestuia, studiile de specialitate ar fi fost o bilă albă. De asemenea, acestora le-a fost recomandat să evite relatarea subiectelor de indisciplină a feţelor bisericeşti, pentru ca imaginea acestora să nu fie pătată deoarece sunt expuşi în presă. Potrivit acestuia, normal ar fi fost ca reprezentanţii mass- media să nu facă publice astfel de cazuri decât după ce vinovăţia preoţilor în cauză ar fi fost dovedită de Consistoriu, echivalentul unui tribunal bisericesc. Până atunci, subiectul este strict secret. În opinia reprezentantului Arhiepiscopiei, cazurile negative, care ar fi lezat imaginea instituţiei conduse de Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, nu ar fi trebuit să fie prezentate, chiar dacă se menţinea în materialul presă prezumţia de nevinovăţie. „Şi dacă aţi avea dragoste pentru acel om, nu aţi