A început numărătoarea inversă a celor 100 de zile care ne despart de scrutinul prezidenţial. Pentru prima dată în istoria de două decenii a restituirii democraţiei, această rundă de alegeri se desfăşoară de sine stătătoare, desprinsă de "vagoanele" localelor sau legislativelor.
Dacă ar fi să ne luăm după litera Constituţiei, desemnarea preşedintelui ar trebui să fie aproape o formalitate, faţă de încărcătura de mize pe care o deţin legislativele, cele care desemnează configuraţia puterii din următorii patru ani. Preşedintele n-ar trebui să fie decât acel veghetor la corecta desfăşurare a relaţiilor dintre puteri şi un mediator al eventualelor crize.
Că nu este aşa, a fost evident încă de la prima rundă, din 1990, când, de altfel, Ion Iliescu a şi configurat practic rolul şi atribuţile preşedintelui, conferindu-le o anvergură considerabil mai mare decât cea constituţională.
În toate cele cinci runde mixte de până acum, candidaţii la Preşedinţie au reprezentat "locomotivele" intereselor partidelor, situându-se constant în avantaj faţă de acestea în sondajele de opinie. O caracteristică a sistemului a fost aceea că atât sumele destinate campaniei cât şi echipele au fuzionat adeseori, acţionând ca un tot din care s-au extras oportunităţile.
Alegerile din Noiembrie sunt pentru prima dată o exclusivitate prezidenţială. O primă caracteristică pe care analiştii o intuiesc deja este aceea că sumele care se vor cheltui cu acest prilej pentru campanie vor fi considerabil mai mari şi vor bate toate recordurile de până acum. Obţinerea funcţiei supreme reprezintă miza majoră a celor trei partide care îşi împart şansele şi este de aşteptat ca învingătorul să fie cel care va face jocurile ce urmează. Evident, principala bătălie se va duce între actualul preşedinte, a cărui candidatură este dictată de necesitatea supravieţuirii po