Ilie Meşteru, unul dintre supravieţuitorii catastrofei feroviare, a ajuns pe urmele domnului Lăzărescu
Bărbatul de 37 de ani, trezit din comă, este departe de a se fi vindecat. El a fost plimbat ieri dintr-un spital în altul.
Coşmarul pentru Ilie Meşteru continuă pe patul spitalului. Bărbatul şi-a revenit din comă pe 20 august şi la puţin timp după aceea medicii de la Spitalul de Neurochirurgie au anunţat că starea lui de sănătate este favorabilă şi că va fi externat în cel mai scurt timp. Ieri la amiază, Ilie Meşteru a fost mutat la Spitalul de Urgenţe „Sfântul Ioan“, pentru ca specialiştii în ortopedie să se ocupe de restul problemelor pe care le are acesta.
Mutarea lui s-a dovedit a fi o vizită de numai o oră, după care bărbatul a fost trimis înapoi la Spitalul de Neurochirurgie. „S-au rezolvat problemele ortopedice şi a fost trimis înapoi la spital pentru că are nevoie de o reevaluare neurologică. Cât timp nu ai un spital în care să fie toate secţiile, pacienţii se vor plimba de la o unitate medicală la alta“, a declarat medicul Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului „Sf. Ioan“.
„Nu sunt mulţumită de cum a fost îngrijit“
Pasagerul din microbuzul groazei nu arată deloc bine. Abia dacă a putut să lege câteva cuvinte de când a ieşit din comă, mai tot timpul stă cu ochii în tavan fără să vorbească. Irina Meşteru, soţia lui, a stat lângă el, dar nu a reuşit să-l facă să spună ceva care să aibă o logică. „Niciun medic nu mi-a spus dacă va rămâne aşa toată viaţa. Nici nu mai ştie cum îl cheamă sau ce vârstă are. Ieri a fost plimbat toată ziua. Nu sunt mulţumită de cum a fost îngrijit“, a spus Irina Meşteru, înainte de a se întoarce în Italia, la muncă.
Potrivit medicilor de la Neurochirurgie, Ilie Meşteru va mai sta o perioadă în acest spital. „Din câte am înţeles va mai sta la noi, dar nu