Conform unui raport al Comisiei Europene, România este pe ultimul loc la majoritatea indicatorilor legaţi de evoluţia Internetului în Uniune. Deşi sîntem pe locul 5 la rapiditatea serviciilor, sîntem pe locul 25 la pătrunderea reţelelor broadband (mare viteză) şi pe 27 la numărul de utilizatori. În 2008, doar 26% dintre români utilizau Internetul cel puţin o dată pe săptămînă, media europeană în acest sens fiind de 56%. Ca imaginea să fie completă, doar 14% din populaţie utilizează mediul online pentru a citi ziare sau reviste. Media pe continent este de 25%. Pentru unii, din subsolurile partidelor şi pînă pe crengile cele mai înalte cu ciripeli de Twitter nu e distanţă prea mare în comunicarea politică. Un simplu zvon scăpat pe Internet poate escalada în breaking news, fără posibilitatea de a mai controla sursa sau volumul de date. Din acest punct de vedere, alegerile prezidenţiale de la toamnă se anunţă interesante, mediul internaut fiind, cel mai probabil, preferat şi susţinut ca sursă a zvonisticii, a articolelor şi a reportajelor de campanie.

Problema care se ridică ţine de utilizarea mediului, în diferitele sale ipostaze. Dacă 24% dintre români au un cont de e-mail pe care-l folosesc cel puţin o dată pe săptămînă, conform statisticii CE, atunci poate că acesta ar fi sub-mediul cel mai propice de campanie. Nu există partid politic însă care să deţină o bază de date serioasă în acest sens. O campanie pe site-urile ziarelor online este prohibitivă din punct de vedere financiar şi nu garantează rezultate serioase, deşi încercări în acest sens s-au tot făcut de la alegerile locale încoace. Pe scurt, metodele directe de comunicare nu asigură schimbări fantastice de percepţie, mai ales în preajma unor alegeri atît de importante precum cele din toamnă.

Un viral, două virale…

Dacă modalităţile de transmitere a mesajului nu ajută, atunci conţinutul