Mai putin de jumatate de punct procentual, cu atat au scazut dobanzile la creditele in euro acordate populatiei din soldul bancilor in perioada iunie 2008 – iunie 2009, desi in acest timp indicele EURIBOR la sase luni s-a ajustat cu 4 puncte procentuale, pana la un nivel de aproximativ 1% in august.
Desi nivelul indicelui de referinta EURIBOR la 6 luni, indice luat in calcul la compunerea dobanzii la majoritatea creditelor in euro acordate de bancile din Romania, s-a redus cu 4 puncte procentuale in ultimul an, aceasta diminuare nu s-a simtit si in ratele pe care romanii le-au avut de platit.
Dobanzile la creditele in euro acordate populatiei si existente in soldul bancilor au scazut in ultimul an cu mai putin de jumatate de punct procentual, potrivit datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei.
In luna iunie a anului 2008, datele Bancii Nationale a Romaniei indicau o dobanda de 8,57% pe an practicata de bancile comerciale la creditele in euro existente in sold (la nivel de sistem). Pentru luna iunie a anului curent banca central a anuntat, tot la nivel de sistem, o dobanda de 8,15% pentru aceleasi credite, desi mare parte dintre ele sunt legate de evolutia indicelui EURIBOR.
In a doua parte a anului 2008 bancherii argumentau ca nu pot reduce dobanzile deoarece riscul asociat Romaniei era extrem de ridicat si in continua crestere, iar finantarile de care bancile aveau nevoie erau tot mai scumpe.
Este adevarat, prima de risc aferenta Romaniei (spread-ul CDS pe 5 ani) a atins un nivel ingrijorator de mare, de aproape 800 de puncte de baza, la inceputul acestui an, pe fondul unui sentiment negativ al investitorilor straini fata de evolutiei economiei romanesti.
Insa, chiar si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a precizat la ultima sa conferinta de presa ca prima de risc a Romaniei s-a redus semnificativ, iar acum este usor peste 2