Începând cu ora 14.00, ieşenii din cartierele Mircea cel Bătrân şi Galata, precum şi cei care locuiesc pe strada Podişului şi pe şoseaua Iaşi – Voineşti, nu vor mai avea apă rece. Jumătate din oraş va avea apă potabilă începând cu ora 14.00 doar în regim de avarie şi numai până al etajul 1 al imobilelor.
Zona afectată este: Canta, Dacia, Alexandru cel Bun, Gară, Centru, Centru Civic, Palat, Nicolina I, Nicolina II, Frumoasa, Podu Roş, Socola, CUG, Ciurea, Şoseaua Iaşi-Ciurea, Smârdan, Elena Doamna, Tg. Cucu, B-dul Ştefan cel Mare .
„Specialiştii echipelor de intervenţie ApaVital estimează că începând cu ora 22.00 presiunea în zonele afectate va începe să crească, urmând să se reintre în normal în cursul dimineţii de vineri 28 august 2009. Sursa Prut deservită de Staţia Chiriţa funcţionează corespunzător pentru celelalte zone ale oraşului“, se arată în comunicatul emis de reprezentanţii ApaVital Iaşi.
Reprezentanţii ApaVital anunţă că există o avarie pe sursa de alimentare cu apă Timişeşti, în dreptul localităţii Lunca Moldovei.
Pentru informaţii suplimentare sau alte sesizări, clienţii pot suna la numerele de telefon 0800.808.969 sau 969 .