Fireşte, există şi uri justificate: de pildă (am mai dat acest exemplu), ura faţă de cel care ţi-a ucis copilul. Această ură, însă, se deosebeşte de intoxicarea cu ură prin faptul că (a) poate invoca în favoarea ei un motiv bine determinat (crima), (b) motivul invocat poate fi înţeles de toată lumea (durerea incomparabilă a părintelui) şi (c) nu poate fi generalizată (nu poţi construi un partid pe ura unui părinte). Cum se vede imediat, ura care îi animă pe cei intoxicaţi cu ură nu poate invoca în sprijinul ei nişte motive bine determinate, pe care oricine să le poată înţelege (chiar dacă le poate dezaproba). Dimpotrivă, intoxicarea cu ură e contagioasă, e imediat inteligibilă numai adepţilor, iar motivele ei sunt difuze şi schimbătoare – singurul punct fix, în intoxicarea cu ură, e numai ura: intensă, mistuitoare, conspiraţionistă, fixă, triumfătoare. Intoxicarea cu ură identifică fără greş în toate relele cauza infailibilă: obiectul urii sale. În cazul nostru, Traian Băsescu – cauza tuturor relelor din România zilelor noastre.
Un editorial de HRPatapievici, de citit neaparat si de citit neaparat cu mare atentie!
Fireşte, există şi uri justificate: de pildă (am mai dat acest exemplu), ura faţă de cel care ţi-a ucis copilul. Această ură, însă, se deosebeşte de intoxicarea cu ură prin faptul că (a) poate invoca în favoarea ei un motiv bine determinat (crima), (b) motivul invocat poate fi înţeles de toată lumea (durerea incomparabilă a părintelui) şi (c) nu poate fi generalizată (nu poţi construi un partid pe ura unui părinte). Cum se vede imediat, ura care îi animă pe cei intoxicaţi cu ură nu poate invoca în sprijinul ei nişte motive bine determinate, pe care oricine să le poată înţelege (chiar dacă le poate dezaproba). Dimpotrivă, intoxicarea cu ură e contagioasă, e imediat inteligibilă numai adepţilor, iar motivele ei sunt difuze şi schimbătoare