O statistică sumbra de la Institutul de Medicină Legală, Inspectoratul de Poliţie şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor arata ca cele mai multe cazuri de abuz sexual se petrec în mediu rural. Astfel, in judeţul Mures, in primul semestru al anului 2009 s-au inregistrat 98 de cazuri de abuzuri sexuale, dintre care opt s-au savarsit asupra minorilor sub 14 ani. În toate cazurile suspecţii au fost indentificaţi urmând ca cercetările să fie făcute în cel mai scurt timp. În a doua jumătate a anului, in luna iulie au fost deja cinci cazuri de viol, toate asupra minorelor, iar în luna august până în prezent avem tot cinci cazuri de viol, dar de data aceasta doar trei asupra minorelor. “Abuzul sexual are consecinţe mult mai grave dacă se produce în copilărie şi este un eveniment traumatizant care poate schimba o persoana într-un mod dramatic, afectând dezvoltarea fizică, emotională, spirituală, intelectuală şi sexuală, influenţând dezvoltarea, abilităţile de cooperare şi dezvoltarea interesului”, a declarat Radu Bălănean, psiholog.
Se spune că victimele violului sunt în general mai tăcute, temându-se “de ce o să zică lumea”şi astfel ele le lasă o poartă deschisă violatorilor. Sunt însă diferite forme ale abuzului sexual, printre care pot fi menţionate abuzurile fără consens, forţare fizică sexuală precum violul sau hărţuirea sexuală, forme psihologice de abuz, comportament sexual verbal sau urmărire (pândă), profitarea de o poziţie de încredere pentru a recurge la scopuri sexuale, precum şi incest săvârşit forţat sau manipulat emoţional. “Deşi multe dintre femei sunt victimele abuzului sexual, ajung să trăiască toată viaţa culpabilizându-se. Efectele negative ale abuzului sexual depind în mare masură de vârsta persoanei agresate, de personalitatea ei,
de tipul şi gravitatea agresiunii, si de tipul relaţiei cu agresorul”, a adăugat Radu