"Minunată, minunată Copenhagă", un cîntec popular din musicalul Hans Christian Andersen din 1953, va fi cîntat de mai multe ori în această toamnă. Liderii mondiali se vor aduna în capitala daneză, în decembrie (şi în New York, în septembrie) pentru a discuta despre schimbările climatice. Dar, dacă gîndirea mondială nu devine în scurt timp mult mai realistă în legătură cu subiectul, ceea ce se va întîmpla la Copenhaga nu va fi deloc minunat.
Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că nu există consens asupra unui acord cuprinzător care ar avea un impact semnificativ asupra climatului global. Guvernele nu vor sacrifica creşterea economică pe termen apropiat şi mediu, pentru beneficii de mediu pe termen lung. Acest lucru este adevărat mai ales acum, cînd mare parte a lumii dezvoltate este în mijlocul unei recesiuni dureroase. Statele Unite nu vor accepta plafoane care să le reducă, în mod semnificativ, emisiile de gaze cu efect de seră, dacă aceasta înseamnă a accepta costuri mai mari şi taxe care riscă să încetinească redresarea economică. Ţările în curs de dezvoltare se opun chiar mai vehement unor plafoane pentru emisii. Patru sute de milioane de indieni nu beneficiază încă de electricitate; nu poate fi de aşteptat ca India să excludă o mai mare utilizare a cărbunelui, dacă acesta se dovedeşte a fi cea mai bună metodă de a produce electricitate pentru o treime a cetăţenilor săi. China, de asemenea, este puţin probabil să fie de acord cu plafoane asupra emisiilor de orice fel, dat fiind nivelul de trai relativ scăzut al celor mai mulţi chinezi. Dar o astfel de atitudine condamnă perspectiva unui nou tratat global, pentru că ţările dezvoltate vor insista, pe bună dreptate, ca şi ţările mai sărace să contribuie.
Consecinţele unui eşec la Copenhaga ar putea fi considerabile. Pe termen scurt, am putea vedea că preocupările legate de climă devin noi scuze pe