"Oamenii cu vorbe rele pe noi ne-au despreunat!", ne avertizează Mihai Eminescu. Spectacolul afacerilor politice din aceste zile nu mai poate fi privit ca un derapaj de la normalitate, nu este doar o succesiune de manifestări greşite, incorecte sau imorale. Avem de-acum dovezi clare că cei care ne conduc (cred că nu toţi) săvârşesc lucruri pur şi simplu rele, transformând cu nepăsare un rău într-o nouă normalitate. Aceşti conducători se duc să se închine lui Dumnezeu, îşi arată poporului credinţa în mari sărbători religioase, cum a fost de curând, la prăznuirea Adormirii Maicii Domnului.
Dar câtă înţelegere şi aplecare mai au ei pentru îndemnuri ca cel din epistola Apostolului Petru (1 Petru 5:2,3): "Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine (dornici de a servi). Nu ca şi cum i-aţi stăpâni pe cei ce-i aveţi în grijă, ci făcându-vă pilde turmei"? Dimpotrivă, îi vezi cum se erijează în model al propriilor ambiţii, cel mai adesea meschine şi inculte, departe, departe de pilde demne de urmat. Ce ne facem însă, că prin puterea mediatică obligatorie, izvorâtă din poziţia înaltelor funcţii din stat, de preşedinte, de prim-ministru sau ministru, aceste ambiţii netrebnice, antiproductive devin efectiv un fel de pilde rele?
Dacă Omul Mare nu e mare pentru că e model, ci pentru că, aşa cum arăta Petru Creţia, "este o zestre şi o măsură", omul mic cu atât mai mult nu este şi nu trebuie să devină un model.
Cum reacţionăm noi, comunitatea cetăţenilor, temeiul democraţiei? Cu sau fără ştiinţă, eficacitatea Răului pare să ne fi amorţit nu numai voinţa, dar chiar şi gândul de a-l opri. Fără voie îmi revin în minte nenumăratele proteste şi manifestări de stradă ale anilor de început de democraţie după Revoluţie. Dacă atunci ele erau legitime şi cred că şi necesare, astăzi ele ar fi de
