Jack Kerouac, William S. Burroughs, Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor, traducere din limba engleză şi note de Ciprian Şiulea, Colecţia "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2009.
Kerouac şi Burroughs au scris acest roman în 1945, cînd nu aveau încă nici o carte publicată. Şi hipopotamii au fiert în bazinul lor ar fi putut să fie, aşadar, debutul lor literar. Cum însă manuscrisul avea să fie descoperit şi publicat abia în 2008, debutul se transformă într-unul postum " categorie neprevăzută, din păcate, de nici un premiu literar.
În cazul unor scriitori deja "clasicizaţi", debutul postum pune cititorul în situaţia unei foarte ciudate arheologii. Citeşti cum ai săpa, dar nu cauţi relicve, ci seminţe " nucleele din care urma să crească operele consacrate ale autorilor respectivi. Această arheologie a patului germinativ nu ridică praf de arhivă, ci norişori de polen, şi nu deschide cripte, ci lumi vii şi tinere.
În cazul de faţă, e vorba de primele semne ale lumii beat pe care Kerouac şi Burroughs aveau să o patenteze, peste numai cîţiva ani, ca univers literar. Al Doilea Război Mondial e pe sfîrşite, New York-ul trăieşte o debusoladă isterico-spirtoasă, iar cîţiva tineri îşi petrec aici timpul/viaţa/vremurile, cu pahare multe, întîlniri în devălmăşie şi alte tabieturi rimbaldiene. Par rătăciţi în asocial, dar sînt, mai degrabă, evadaţi aici cu bună ştiinţă, în încercarea de a-şi formula propria libertate, propriul sens existenţial etc.
Fiecare dintre cei doi autori îşi are personajul-portavoce, iar acestea istorisesc " alternînd perspectiva " nouă zile şi zece nopţi din viaţa newyorkeză a grupului lor, cu nenumărate figuri meteorice şi relaţii accidentale. Treptat se conturează şi un protagonist al poveştii (un terţ " cel mai rimbaldian dintre personaje, cel mai neliniştit în căutările lui şi cel mai energic în irosiri). Crima la care
