Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Tinerii români vor fi reprezentanţi la ONU de doi bistriţeni

Publicat in Adevarul, joi 27 august 2009 ·

Bianca Sârbu şi Adrian Solcan, vor reprezenta România şi tinerii din ţara noastră în înaltul for mondial, Organizaţia Natiunilor Unite (ONU), în cadrul ediţiei 2009 – 2010 a programului „Delegat de Tineret la Naţiunile Unite”. Cei doi vor fi integraţi în misiunea diplomatică a României la Naţiunile Unite „Delegat de Tineret la Naţiunile Unite” este un program prin care statele membre ONU includ în misiunea lor permanentă tineri care participă la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. România a trimis pentru prima dată reprezentanţi de tineret la ONU în 2006 şi are avantajul de a se număra printre cele zece state care trimit în mod consecvent delegaţii de tineret.

Selecţie riguroasă

Adrian Solcan a urmat cursurile liceului de Artă „ Corneliu Baba” iar acum este student în anul întâi la Facultatea de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş Bolyai.  Deşi are numai 19 ani, Adrian se poate lăuda cu o bogată experienţă în activitatea cu tinerii, fiind a capătul unui mandat de primar al Consiliul Local al Tinerilor din Bistriţa. Adrian a câştigat concursul pentru ONU după ce parcurs un proces laborios, cu trei etape: depunerea candidaturilor , eseu motivaţional şi eseu tematic, un interviu telefonic cu 16 tineri selectaţi din totalul de aplicanţi, iar în final, o confruntare directă între şase tineri finalişti, selectaţi de catre juriu. „ Am avut de făcut un eseu în limba engleză, am trecut şi de un interviu telefonic, în finală am rămas doar şase – trei băieţi şi trei fete şi am participat la o dezbatere, care a durat aprope opt ore şi am fost aleşi eu şi Bianca Sârbu. A fost pură coincidenţă că am ajuns amândoi în finală. Deşi amândoi eram din judeţul Bistriţa-Năsăud, nu ne-am cunoscut până să venim aici. Tot ce ştiu despre Bianca este că provine din Năsăud, că   s-a  mutat la Bucureşti şi că în prezen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 11 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 7 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 6 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 13 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 5 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°