După Summit-ul NATO, venirea Madonnei în turneu la Bucureşti reprezintă evenimentul major care dă peste cap echilibrul oraşului şi concentrează atenţia mijloacelor media. Invadarea parcului Izvor de construcţiile gigantice ale scenei şi spaţiilor anexe a dat semnalul febrei. Marţi, toată presa n-a avut decât un singur gând: să surprindă măcar o secvenţă cu Madonna, la sosirea pe aeroport sau la cazarea în hotel. Unele posturi au făcut din asta un breaking news, altele l-au tratat în tonalitate amuzantă dar nimeni nu l-a exclus din meniul zilei.

Am stat să mă întreb dacă febra asta mediatică are şi un corespondent în starea de spirit a populaţiei. A unei părţi a sa, cu siguranţă. Şi doar dacă ar fi să-i numărăm pe cei vreo 70.000 de spectatori care au plătit (în plină criză) preţuri piperate pentru bilete, de chiar 20 de milioane! Care a fost „valoarea adăugată” a acestui concert? Destul de mică, după părerea mea. Prestaţiile „live” ale a majorităţii vedetelor muzicii sunt net inferioare înregistrărilor din studio şi ceea ce primeşte în primul rând spectatorul este vacarmul şi buimăceala cauzată de jocurile agresive ale luminii.

Madonna nu este una dintre marile voci, marile talente interpretative ale showbizz-ului. Ca şi Michael Jackson, ea este un produs ultrasofisticat şi ultraambalat al fabricanţilor de astfel de evenimente. Ceea ce a oferit ea la Bucureşti n-a fost un concert, ci un complex spectacol de circ în care au fost de toate: şi gălăgie şi multă mişcare, şi sport, şi o paradă a modei şi momente în care s-a încercat provocarea unei isterii în masă. Şi s-a reuşit, pentru că există o categorie de „populaţie” care are nevoie să-şi exhibe pornirile, fie pe stadion, la meciurile de fotbal, fie în parc, la concerte şi „evenimente”. Cred, până la urmă, că mobilul principal al umplerii parcului Izvor a fost mai ales curiozitatea: de a ved