In jurul oricarui grataragiu rotunjit de bere si imbrobonat de sudori roieste o pleiada de picnicari. Tinuta lejera pina la obscenitate, urletul de bucurie si nelipsitele recipiente de plastic sint atribute esentiale ale unor asemenea indivizi dornici sa adulmece frumusetile naturii. Calatorul care se incumeta sa umble prin tara Moldovei va simti aievea prezenta unui profund contrast. Frumusetea ireala a unor locuri care trezesc nostalgia paradisului este adesea sufocata de mizeria groasa si urit mirositoare pe care unii dintre conationalii nostri inteleg sa o produca. Dezacordul vizibil dintre mormanele de peturi, cutii, resturi alimentare sau ramasitele focurilor aprinse mai in tot locul si privelistile care, in mod normal, ar trebui sa incinte ochiul si sa odihneasca fiinta este adesea augmentat de salbaticia unor fapturi a caror foame nu poate fi potolita decit la marginea drumului. Micile excursii de vacanta nu au facut decit sa confirme existenta a doua antimodele emblematice pentru lumea noastra: picnicarul si grataragiul. In unele fiinte omenesti, aceste doua embleme se impletesc intr-o fericita sinteza. Intr-o zi de sfirsit de saptamina, un tur in zona lacului Bicaz, pe traseul Durau - Izvorul Muntelui - Bicaz - Poiana Largului - Durau da excursionistului ocazia de a se minuna in fata lumilor aflate in conflict. Drumul prin Parcul National Ceahlau este memorabil. Aerul proaspat, mireasma florilor, umbra si racoarea copacilor, cotiturile neasteptate ale drumului care mai pastreaza pe alocuri vestigii glorioase de asfalt (hei, ce vremuri!) sint pe nesimtite invaluite in fumul gratarelor pe care se zvircolesc in chinurile arderii mititei insingerati, cirnaciori sfiosi care abia asteapta sa fie stropiti cu nitica bere sau pulpe dolofane si zemoase care se topesc in burtile tresaltinde ale ecoturistilor. Sub marele baraj si de-a lungul drumului spre Poiana Largul