Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandru Iacob e „noul Belodedici“ din Ghencea

Publicat in Adevarul, joi 27 august 2009 · ·

După ce a fost titular în partida cu Oţelul, fotbalistul care aminteşte de fosta glorie a Stelei are mari şanse să joace din primul minut şi în returul de azi cu irlandezii de la St. Patrick’s Athletic.Iacob a ajuns întâmplător la fotbal, după trei ani şi jumătate în care a făcut înot de performanţă. Promovat în prima echipă de Cristiano Bergodi, Alex Iacob (20 de ani) a debutat ca titular în tricoul Stelei în meciul de la Galaţi.

Tânărul fotbalist, care poate juca atât în centrul defensivei, cât şi ca închizător, a venit în Ghencea acum două sezoane, la sugestia lui Gică Hagi şi este primul jucător hunedorean, după Bogdan Lobonţ, cumpărat de Rapid în 1996, care a făcut pasul direct de la Corvinul la unul dintre granzii Capitalei.

A debutat în Liga a II-a la 16 ani

Puţini ştiu însă că Iacob a ajuns să joace fotbal dintr-o întâmplare. “Alex a făcut timp de trei ani şi jumătate înot. A fost vicecampion de copii în probele de spate şi bras, are şi astăzi medaliile. Într-o zi, tavanul piscinei acoperite de la Hunedoara s-a prăbuşit, motiv pentru care bazinul a fost închis. Aşa a ajuns la fotbal”, şi-a amintit tatăl fotbalistului, Valer Iacob, fost preşedinte al Corvinului în perioada 2001 – 2003. 

În iulie 2005, la 16 ani şi trei luni, Iacob a debutat în eşalonul secund, la Corvinul, echipă pentru care a evoluat în 56 de meciuri şi a marcat un gol. Deşi era curtat intens de toate echipele importante din România, Iacob a decis să-şi încerce norocul la Inter Milano, unde a participat la un stagiu al echipei Primavera.

Românul a susţinut la Inter şi două meciuri de pregătire în compania starurilor de la echipa mare a campioanei Italiei.

„L-am păcălit pe Crespo la un duel. Am simulat că trimit mingea lung, dar am preferat un dribling. După această fentă, Crespo s-a întors către mine şi mi-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pus să facă o promisiune românilor după victoria în alegeri, Nicușor Dan răspunde: „Asta garantez din acest moment”

HotNews acum 2 ore
„Ce promisiune puteți să faceți, domnule președinte, dacă ar fi să identificați una singură pe care românii s-o aibă acum în minte?”, a fost întrebat luni Nicușor Dan, de către jurnaliștii Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, într-un interviu la B1 Tv. „

Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile pentru o încetare a focului, anunță Trump, după discuția „foarte bună” cu Putin

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump anunță că discuția la telefon purtată luni cu omologul rus Vladimir Putin a decurs „foarte bine”, iar Rusia și Ucraina vor începe „imediat” negocierile pentru o încetare a focului, notează The Guardian. Trump a pre

Tragedie aviatică în Egipt. Un avion de antrenament al armatei s-a prăbușit

HotNews acum 41 minute
Un avion de antrenament militar egiptean s-a prăbuşit luni în timpul unui exerciţiu, niciunul dintre membrii echipajului nesupravieţuind, a declarat un purtător de cuvânt al armatei într-un comunicat, fără să precizeze numărul victimelor, potrivit A

Marcel Ciolacu și-a anunțat colegii că își dă demisia de la conducerea PSD. Decizia va fi anunțată oficial marți

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD, în cadrul ședinței informale a conducerii social-democrate care se desfășoară la Vila Lac, au declarat surse din partid pentru HotNews. Deocamdată doar Ciolacu a renunțat la postu

Trump l-a sunat mai întâi pe Zelenski și apoi pe Putin

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump i-a sunat luni separat pe omologii săi ucrainean și rus, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin, în eforturile sale de a găsi o modalitate de rezolvare a conflictului din Ucraina, scriu EFE și Agerpres. Casa

Jador are dosar penal după ce a fost testat pozitiv la drugtest. INML a confirmat că a condus sub influența drogurilor

Libertatea acum 2 ore
Cântăreţul de manele Jador s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând sub influenţa substanţelor interzise. El a fost testat pozitiv la opiacee, în trafic, iar rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală.

Papa Leon, invitat de Donald Trump la Casa Albă. Scrisoarea primită de la JD Vance

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea l-a primit în audiență luni dimineață la Vatican pe vicepreședintele american JD Vance, care i-a înmânat suveranului pontif o scrisoare din partea președintelui Donald Trump prin care acesta îl invită în vizită la Washington, a

Netanyahu promite că Israelul va „prelua controlul asupra întregii Fâșii Gaza”

Adevarul acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu susține că armata sa înaintează în Gaza și anunță că va prelua controlul asupra întregii enclave palestiniene, în timp ce luptele cu Hamas se intensifică.

Reacția lui Donald Trump, după ce Joe Biden a fost diagnosticat cu o „formă agresivă” de cancer

HotNews acum 11 ore
Clasa politică americană a reacționat după anunțul că fostul preşedinte american Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, a fost diagnosticat cu cancer de prostată. Fostul președinte SUA a fost diagnosticat vineri cu o „formă agresivă” de cancer de prosta

Nicușor Dan a anunțat că l-a sunat Marcel Ciolacu, dar nu i-a răspuns. „O să îl sun înapoi”

HotNews acum o ora
Preşedintele ales Nicuşor Dan a declarat luni că a fost sunat de către Marcel Ciolacu, precizând că nu a apucat să-i răspundă, deși își dorește ca social-democraţii să facă parte dintr-un „guvern prooccidental solid”. „M-a sunat Marcel Ciolacu, n-am

Vremea

București
acum

14°
lun.

10°/22°
mar.

10°/22°
mie.

11°/20°
joi

14°/26°
Iasi
acum

11°
lun.

9°/19°
mar.

9°/22°
mie.

8°/22°
joi

12°/23°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/21°
mar.

7°/20°
mie.

13°/17°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/13°
mar.

3°/19°
mie.

7°/19°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/18°
mar.

9°/20°
mie.

13°/21°
joi

13°/23°