Femeia din Suceava care în această dimineaţă a incendiat o terasă de pe malul Lacului Pădurice a fost audiată de procurori după care s-a dispus internarea ei la Psihiatrie.
Ea a refuzat să le explice anchetatorilor gestul ei şi pe tot timpul audierilor a dat dovadă că nu îşi poate explica gestul.
Astfel, judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă şi au dispus internarea femeii la Psihiatrie pentru a vedea dacă a avut discernământ în momentul în care a comis fapta.
Terasa restaurantului Lake Grove, de pe Lacul Pădurice, a fost distrusă, în totalitate, după ce V.M., din Suceava i-a dat foc.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale, iar intervenţia a durat aproximativ două ore.
CITEŞTE mai jos toate detaliile legate de acest caz:
Femeia care a incendiat terasa din Arad a băut cinci beri înainte de a pune focul
Tânăra care a incendiat terasa din Arad este suceveancă
(IMAGINI DE LA LOCUL INCENDIULUI) Patronul terasei arse a evaluat paguba la 30.000 de euro |
O terasă din centrul oraşului a fost incendiată de o femeie, apropiată a patronilor (GALERIE FOTO)