Bianca Sârbu şi Adrian Solcan vor fi integraţi în misiunea diplomatică a României la Naţiunile Unite. Cei doi vor reprezenta România la ONU în cadrul ediţiei 2009 – 2010 a programului „Delegat de Tineret la Naţiunile Unite”. Programul „Delegat de Tineret la Naţiunile Unite“ este un proiect prin care statele membre în Organizaţia Natiunilor Unite (ONU) includ în misiunea lor permanentă tineri care participă la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.
România a trimis pentru prima dată reprezentanţi de tineret la ONU în 2006 şi are avantajul de a se număra printre cele 10 state care trimit în mod consecvent delegaţii de tineret.
Selecţie riguroasă
Adrian Solcan a urmat cursurile L iceului de Artă „Corneliu Baba“, iar acum este student în anul întâi la Facultatea de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai“. Deşi are numai 19 ani, Adrian se poate lăuda cu o bogată experienţă în activitatea cu tinerii, fiind la capătul unui mandat de primar al Consiliul Local al Tinerilor din Bistriţa.
Adrian a câştigat concursul pentru ONU, după ce a parcurs un proces laborios, cu trei etape: depunerea candidaturilor , eseu motivaţional şi eseu tematic, un interviu telefonic cu 16 tineri selectaţi din totalul de aplicanţi, iar în final, o confruntare directă între şase tineri finalişti, selectaţi de catre juriu.
„Am avut de făcut un eseu în limba engleză, am trecut şi de un interviu telefonic, în finală am rămas doar şase - trei băieţi şi trei fete şi am participat la o dezbatere, care a durat aprope opt ore şi am fost aleşi eu şi Bianca Sârbu. A fost pură coincidenţă că am ajuns amândoi în finală. Deşi amândoi eram din judeţ, nu ne-am cunoscut până să venim aici. Tot ce ştiu despre Bianca este că provine din Năsăud, că s-a mutat la Bucureşti şi că în prezent, lucrează pe lângă guvernul elv