Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bogdan Hossu: 40.000 - 50.000 de bugetari, disponibilizaţi în 2010

Publicat in Adevarul, joi 27 august 2009 ·

Preşedintele CNS "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a afirmat astăzi că în 2010 vor fi disponibilizaţi între 40.000 şi 50.000 de bugetari din totalul celor 150.000 de posturi din sectorul public pe care Guvernul a anunţat că le va reduce anul viitor. " Vor fi 40.000-50.000 de disponibilizări din toată ţara, din 150.000 de posturi ce urmează să fie reduse în 2010. În următorii patru ani, adică între 2011 şi 2015, aparatul de stat va fi redus în medie cu 10.000 de persoane pe an, inclusiv prin pensionare ", a spus Hossu.

Liderul sindical a precizat că din 1.396.000 de bugetari cât sunt în prezent vor rămâne, potrivit Guvernului, în 2015, 1.100.000, acest lucru ducând la posibilitatea creşterii salariului mediu.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a făcut marţi, sindicatelor şi patronatelor, o prezentare care prevedea scăderea numărului de angajaţi din sistemul bugetar de la 1.394.000 în acest an până la 1.068.000 în 2015 şi creşterea salariilor de la stat în medie cu 56% în următorii şase ani.

Pentru 2010, prezentarea ministrului indica o reducere a numărul angajaţilor din sistemul bugetar cu 150.000, până la 1.244.000, însă nu se preciza dacă scăderea se referă la numărul de angajaţi sau la numărul de posturi.

1,2 milioane de muncitori necalificaţi au salarii minime

    

Preşedintele Cartel Alfa a mai afirmat că în România există circa 1,2 milioane de muncitori necalificaţi, adică în marja salariului minim.

" România se află într-o situaţie de anomalie. La ora actuală, există 1,2 milioane de salariaţi necalificaţi care primesc salariul minim pe economie. Sperăm, în această situaţie, să putem regla evoluţia salariului minim ", a spus Hossu.

Potrivit lui Hossu, patronatele sunt obligate să plătească salariul minim, stabilit pentru anul 2010, la valoare de 705 lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 13 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°