Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Câinii” păşesc pe uliţa speranţei

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 27 august 2009 ·

Echipa de fotbal Dinamo Bucureşti a plecat ieri spre Liberec (Cehia), unde joacă astăzi returul play-off-ului Ligii Europa, cu Slovan.

Trupa din Ştefan cel Mare trebuie să câştige cu 4-0 pentru a se califica în grupele competiţiei, întrucât manşa-tur a fost decisă la masa verde printr-o decizie UEFA, cehii câştigând cu 3-0. În urmă cu o săptămână, pe arena „Dinamo”, Slovan a câştigat cu 2-0 un meci întrerupt în minutul 88 din pricina suporterilor dinamovişti, care au rupt gardurile peluzei „Cătălin Hâldan” şi au pătruns pe teren.

Ionel Ganea: „Nu mai avem nimic de pierdut”

Chiar dacă trebuie să marcheze de patru ori fără a primi gol, dinamoviştii au plecat spre Liberec plini de optimism. Ionel Ganea, managerul sportiv care s-a erijat în liderul jucătorilor, s-a declarat foarte încrezător înainte de decolarea de pe Aeroportul Otopeni: „În cupele europene, oricând pot apărea surprize plăcute. Dinamo are potenţial să se califice. Trebuie să fim atenţi să nu primim gol, asta e cea mai mare problemă în cupele europene. Apoi, să încercăm să marcăm cât mai multe goluri. Noi nu mai avem nimic de pierdut”. În Cehia, Dinamo va fi susţinută de 200 de fani, care au pornit pe cont propriu spre Liberec. Ei urmează să-şi cumpere bilete de la casele stadionului „U Nisy”. Clubul Dinamo a anunţat că se disociază de acţiunea fanilor, pentru a nu fi pasibil de o altă sancţiune, în cazul în care huliganii din galerie vor produce alte incidente.

Oficialii de la Slovan Liberec au pregătit un sector de tribună pentru români, iar numărul oamenilor de ordine a fost sporit. Cehii au prins curaj şi sunt uşor aroganţi. „Putea fi 3-0 de la Bucureşti. Acum, a dat UEFA un gol pentru noi”, a declarat antrenorul Ladislav Skorpil.

PLAY-OFFUL LIGII EUROPA

SLOVAN - DINAMO

Stadion: „U Nisy” - Liberec; Ora: 20.30, în direct

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCENDIU la locomotiva unui tren de călători în gara Balota. Circulația feroviară, întreruptă timp de aproape patru ore

Gandul acum o ora
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață la locomotiva unui tren de călători în gara Balota, județul Mehedinți, a provocat evacuarea a aproximativ 300 de pasageri și întârzieri uriașe în traficul feroviar. Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au fost a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 2 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

Aplicaţia informatică de la RAR a redevenit funcţională

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii Registrului Auto Român anunţă că problema apărută zilele trecute în camera serverelor centrale ale instituţiei a fost remediată. Aplicaţia informatică a redevenit funcţională, au anunţat cei de la RAR. În paralel, sunt introduse în si

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 3 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Peste 200 de militari vor defila de Ziua Naţională, la Braşov

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Ziua Naţională a României va fi marcată la Braşov cu un ceremonial ce va avea loc pe B-dul Eroilor, începând cu ora 12.00. Alături de militari, la festivitate vor participa atât oficialităţi locale şi cadre militare din structuri aflate în compunere

Israelul avertizează libanezii strămutaţi să nu se întoarcă acasă, în ciuda armistiţiului cu Hezbollah

HotNews acum o ora
Un acord de încetare a focului între Israel și Liban, pe o perioadă de 60 de zile, a intrat în vigoare miercuri dimineață. În ciuda acestuia, Israelul a avertizat libanezii strămutaţi să nu se întoarcă la casele lor, potrivit BBC. Asta pentru că, de

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 10 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

O delegaţie ucraineană face o vizită la Seul pentru a cere arme, relatează presa sud-coreeană

HotNews acum 2 ore
O delegaţie ucraineană condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov, vizitează Coreea de Sud în această săptămână pentru a solicita ajutor în materie de armament care să fie folosit în războiul cu Rusia, potrivit mass-media de la Seul, informează Re

Activist pentru drepturile animalelor, acuzat de atentate, prins după ce a fost căutat de peste 20 de ani de FBI

HotNews acum o ora
Daniel Andreas San Diego, un activist căutat de autoritățile americane în legătură cu trei atentate cu bombă comise în California în 2003, a fost arestat luni în Ţara Galilor, a anunţat marţi FaBI, potrivit News.ro care citează France 24. Activistul

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 10 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-0°
mie.

-0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°