Staţiunea Sovata este pe lista staţiunilor cu oferte speciale în domeniul balnear. Mureşenii se pot trata şi reface aici în luna septembrie, la tarife reduse. Ministerul Turismului şi Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România au lansat pe 20 august o campanie de oferte turistice speciale în domeniul balnear.
Astfel, între 15 septembrie - 15 decembrie 2009 se vor derula două programe: "O săptămână de refacere în staţiunile balneare" şi "Decada balneară", pentru cei care vor să-şi întreţină starea de sănătate.
Programul "O săptămână de refacere în staţiunile balneare" oferă un pachet de servicii pentru 7 zile de sejur la preţuri între 270 şi 330 lei/persoană şi include 6 nopţi de cazare cu mic dejun şi două proceduri pe zi, plus o consultaţie medicală la începutul sejurului, pe baza recomandării medicale. Tarifele includ TVA şi comision de 10% pentru agenţiile de turism vânzătoare şi sunt valabile pentru un loc în cameră dublă, la hoteluri de 2 şi respectiv 3 stele.
Programul "Decada balneară" cuprinde servicii aferente unui sejur de 10 zile - 9 nopţi de cazare cu pensiune completă, două proceduri pe zi şi o consultaţie medicală la începutul sejurului, pe baza recomandării medicale. Tarifele din această ofertă variază între 650 şi 750 lei pentru un loc în cameră dublă, la hoteluri de 2, respectiv 3 stele, la care se adaugă comisionul fix pentru agenţiile de turism, în valoare de 50 lei pentru fiecare pachet.
Staţiunile care participă la aceste programe sunt: Amara, Băile Olăneşti, Băile Tuşnad, Băile Herculane, Buziaş, Călimăneşti-Căciulata, Govora, Lacul Sărat-Brăila, Moneasa, Pucioasa, Saturn, Sângiroz Băi, Sinaia, Slănic Moldova, Slănic Prahova, Sovata, Turda şi Vatra Dornei.
Alte două oferte speciale au fost lansate în luna august. Este vorba de programul “O săptămână la mare”, deru