Un oficial al Ministerului Sănătăţii din Marea Britanie a anunţat astăzi că Londra se află în posesia primelor doze de vaccin împotriva gripei H1N1 şi urmează să primească acceptul pentru punerea pe piaţă a acestuia, relatează AFP. Vaccinul a fost furnizat de compania farmaceutică americană Baxter, însă "nu a parcurs procesul de aprobare", a indicat un purtător de cuvânt al amintitului minister.
Pentru a fi folosit pe piaţă, vaccinul trebuie să primească acceptul autorităţilor medicale britanice, până la începutul lunii octombrie, dacă nu vor exista probleme, conform aceleiaşi surse.
Ministrul francez al sănătăţii, Roselyne Bachelot, a anunţat că şi Parisul a primit "în cantăţi limitate" primele vaccinuri împotriva gripei porcine.
Dna Bachelot a refuzat, din "motive de securitate", să precizeze numărul dozelor primite indicând că bugetul total alocat achiziţionării vaccinului, de la patru laboratoare diferite (Sanofi-Pasteur, francez, Novartis-elveţian, GlaxoSmithKline-britanic, Baxter-SUA), este de ''un miliard de euro".
Franţa a comandat 94 milioane doze de vaccin împotriva virusului H1N1, la toate cele patru companii farmaceutice, conform aceleiaşi surse.