Acţionarul clubului clujean s-a răzgândit şi nu îl mai demite pe antrenorul italian. Citeşte şi
Antrenorul Carmelo Palilla a fost dat afară de la Universitatea Cluj
Florian Walter a infirmat informaţiile potrivit cărora Carmelo Palilla, antrenorul Universităţii Cluj, a fost demis de la clubul clujean. Italianul va fi doar "rezervă" până ce situaţia se va clarifica, echipa suferind înfrângeri în ultimele meciuri disputate. Astfel, de pregătirea echipei se vor ocupa Marius Popescu, şi Călin Sălăjean, până când acţionarul va lua o decizie.
Totuşi, Palilla a declarat ieri că se va despărţi de echipă. „Am avut marţi seara o discuţie cu domnul Walter şi am ajuns la un acord să ne despărţim. Acum mai aştept numai rezilierea contractului. Sunt multe probleme de pus la punct, nu am ajuns la un acord cu domnul Walter pentru a continua împreună. Nu cred că este corect să fiu tras la răspundere după numai trei partide, nici nu îi cunosc foarte bine pe jucători. Eu am avut un proiect pe trei ani cu Universitatea, dar în România nu se poate lucra pe termen lung”, a declarat Palilla pentru site-ul liga2.ro.
CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ
Urmăreşte ştirile din Cluj pe Twitter ori prin RSS sau contactează-ne prin e-mail ori Yahoo! Messenger folosind butoanele din stânga