FC Unirea Alba Iulia va întâlni duminică, pe teren propriu, vicecampioana en-titre FC Timişoara, de fapt „Poli” Timişoara, aşa cum a rămas această grupare în conştiinţa microbiştilor adevăraţi în ciuda unor decizii luate în privinţa sa la „masa verde". Apăsaţi de prestaţia palidă din „Giuleşti” şi de nevoia acută de punct(e) care să le dea încredere în posibilitatea îndeplinirii obiectivului stagional (n.a. salvarea de la retrogradare), uniriştii vor avea cu siguranţă o misiune dificilă în confruntarea de Liga I cu bănăţenii.
Şi asta chiar dacă Timişoara ar putea acuza din plin duminică oboseală acumulată în deplasarea la Stuttgart de la mijlocul săptămânii.
„Ştim cu toţii cât de important este meciul cu Timişoara, una dintre formaţiile puternice ale campionatului, care a eliminat deţinătoarea Cupei UEFA, Şahtior Doneţk, şi s-a bătut de la egal la egal cu Stuttgart pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor. Doresc să îi asigur pe suporteri că, deşi suntem conştienţi de forţa adversarului, nu ne vom da în lături de la luptă, ne vom strădui să obţinem cât mai mult din acest meci. Vom încerca să atingem maximul posibil ca nivel de joc pentru a lua maximum posibil de puncte”, a spus astăzi, la conferinţa de presă dinaintea partidei cu FC Timişoara, antrenorul Unirii Alba Iulia, Adi Falub.
Partida de duminică va începe la ora 18.00 şi va fi transmisă în direct pe GSP TV. Radio România Actualităţi va transmite de asemenea aspecte în direct, crainic reporter pentru postul public de radio urmând să fie albaiulianul Radu Anghel-Barna.
Meciul de la Alba Iulia va fi condus la centru de Mugurel Drăgănescu.