Apărut în această primăvară la Gallimard, în colecţia „Du monde entier“, romanul de debut al Gabrielei Adameşteanu, Drumul egal al fiecărei zile (1975), tradus de Marily Le Nir prin Vienne le jour, a avut, într-un interval relativ scurt, o receptare elogioasă în presa de limbă franceză. Şi, pentru că ni se pare firesc şi necesar să oferim cititorilor noştri ocazia de a afla ce ecou au scriitorii români în străinătate, am selectat cîteva dintre cele mai consistente şi semnificative cronici, pe marginea acestui roman care, deşi bine ancorat în realitatea cotidiană a României socialiste, vorbeşte convingător despre o umanitate profundă, dincolo de mode şi timp. „Zile de aşteptare în România“ Stéphanie Dupays

Acum aproape 35 de ani, la Bucureşti, jurnalista şi scriitoarea Gabriela Adameşteanu, personalitate a intelighenţiei postceauşiste, publica primul său roman, Drumul egal al fiecărei zile. O carte explozivă, în care evocă o viaţă cotidiană bîntuită de teama arestărilor, de lipsa locuinţelor, de mizerie. Titlul original al romanului, Drumul egal al fiecărei zile, înseamnă literalmente „monotonia fiecărei zile“. A vorbi despre monotonie, sentiment prea puţin potrivit cu optimismul idilic propovăduit de realismul socialist, era deja o provocare. E de la sine înţeles că, în prima ediţie, anumite pasaje din Drumul egal al fiecărei zile au fost cenzurate.

Lumea şi-a schimbat faţa în aceşti 35 de ani. Dar lucrurile esenţiale rămîn aceleaşi. Dificultatea de a-şi alege destinul, primele emoţii ale dragostei, aşteptarea febrilă a viitorului, toate aceste teme constitutive ale romanului de formare sînt universale. Letiţia traversează perioada copilăriei ca pe un lung deşert, între mama sa „cea dintotdeauna oropsită în neînţelegere şi sacrificiu“ şi unchiul „cu ochii înrăiţi de contrarietate reţinută“, a cărui carieră a fost frîntă după excluder