Nu demult, intr-o seara de tot goala de continut, priveam si eu tot in gol si chiar il vedeam. Abrutizat dupa o zi si ea la fel de goala de intelesuri, am simtit pentru o catime de clipa adierea unui vers superb: "Sa-ti vezi pruncia dusa c-un tren forestier. .."

Imediat dupa aceea tot golul din preajma si din mine a prins a se umple, incet, de amintiri. La inceput mi s-a aratat poetul Gheorghe Parja, autorul versului cu pricina, apoi am revazut Sighetul Marmatiei, unde de mai bine de 30 de ani se desfasoara un festival de poezie, putin mai tarziu gandul mi s-a imbarcat intr-un autobuz hodorogit si a pornit, cu mine cu tot, spre satul maramuresean Desesti, unde am urcat pe o ulita de pamant pana la casa vecina cu biserica si cu cimitirul. Casa parinteasca a lui Gheorghe Parja.

Am vazut acolo lume multa, prieteni buni, poeti si pretuitori ai poeziei. I-am vazut asa cum se aduna ei in ograda casei lui Parja in fiecare toamna, din 1979 incoace, in deschiderea Serilor de Poezie "Nichita Stanescu" de la Desesti.

Am vazut-o si pe mama poetului – Mama Doca –, imbiindu-ne cu pancove, miez de nuca, mere si horinca. Am auzit si latratul catelei Hoata, care ne intampina, de fiecare data, cu bucurie.

In mijlocul amintirii mele oficia cu bonomie si generozitate criticul Laurentiu Ulici, mentorul festivalului, inconjurat de umbrele lui Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Radu Saplacan, Calin Angelescu, Ion Iuga, Gheorghe Pitut, Aurel Dumitrascu, Vasile Dragos, Ion Draganoiu, George Tarnea, Marius Tupan, Teohar Mihadas, Ioan Flora, Cezar Baltag, Mircea Ciobanu, Mihai Ursachi, Petre Stoica, Cristian Popescu – doar o parte dintre cei care-au trecut prin ograda casei lui Gheorghe Parja si nu vor mai zabovi niciodata acolo pentru ca au plecat de tot. Pe ceilalti, cei inca vii, care mai vin si vor mai veni la Desesti, nu-i mai amintesc – ar insemna sa enumar m