Suntem invitaţi, prin acest volum, să facem o călătorie în Cosmosul uman al poeziei lui Victor Săhleanu, medic, cercetător, profesor, scriitor, cel care, însetat de cunoaştere, a căutat să înţeleagă „ce este omul“ şi calea pe care trebuie să o urmeze pentru a putea aspira la înţelepciune. (...)

„Ce poate fi poezie, în lume şi viaţă?“, se întreabă cercetătorul poet şi sugerează mai multe căi pentru a se apropia de răspunsul pe care îl caută: „Poezia poate fi viziune emoţionantă/ asupra universului cunoştinţelor noastre –/ deşi ea este mai întâi de toate viziune emoţionantă asupra noastră înşine“; „Iată, poezia este mai densă decât orice ştiinţă.“ – Artă poetică (I). În acelaşi poem, medicul poet ne mărturiseşte cu emoţie ce înseamnă Poezia în viaţa sa: „Ea mă face să vibrez pentru oameni/ şi să mă aplec cu uimire spre lucruri.“, „Ea mă învaţă viaţa în mii de dimensiuni şi forme“, „Iată sunt medic/ şi niciodată nu voi abandona poezia.“, „Drumul meu duce de la realitate/ prin poezie, înapoi către ea“. Drumul cunoaşterii veritabile nu este uşor, cel care o caută cu perseverenţă realizează la un moment dat necesitatea de a parcurge acest drum: „Strângeam în mine totul şi pricepeam puţin./ Mă începeam, şi, iarăşi, tot mă sfârşeam deplin./ Voiam să fiu eu însumi şi nu ştiam: pe unde/ să intru-n stăpânirea a ceea ce m-ascunde?“, dar „fiecare clipă poate fi o revelaţie/ căci fiecare obiect poate fi văzut în o mie de feluri –/ fiecare lucru poate fi spus în alte feluri:/ nu ne ajunge o viaţă/ să înţelegem deplin culoarea, sau liniştea, s Publicitate au jocul.“ (Mi Minor); „Spaţiul acesta nu are decât înlăuntruri/ dincolo este un alt dincoace/ şi ni se pare numai – că putem ieşi/ păşind între nori…“, reflectează autorul – Elegie (VI). Idealul pe care şi-l propune poetul peregrin este înalt: „aş vrea să fiu pur/ aş vrea să fiu simplu…“ (Gratii). Aspiră la „Tăcerea la