Lucrătorii de la Postul de Poliţie TF Brăila, în colaborare cu lucrători de la Poliţia oraşului Făurei şi Serviciul Poliţiei Rutiere Brăila, au organizat şi desfăşurat o acţiune la trecerea la nivel cu cale ferată, care face legătura între Cartierul Obor şi Cartierul Lacu-Dulce şi pe DJ 212, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe raza oraşului Făurei.
Acţiunea a avut ca scop prevenirea accidentelor produse din cauza nerespectării regulilor elementare de circulaţie la traversarea căilor ferate. Evenimentul a avut loc în ziua de 26 august, între orele 5.15 şi 8.30.
Astfel, au fost verificate 29 de autovehicule, au fost testaţi cu aparatul alcoolscopic şase conducători auto, dintre care trei au rămas fără permise de conducere. Poliţiştii au aplicat în total un număr de opt sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.280 de lei, dintre care trei au fost aplicate şoferilor care nu au respectat articolul 138 din regulamentul de aplicare a OUG, care prevede că schimbarea direcţiei de mers prin virare la dreapta sau la stânga este interzisă în locuri unde sunt instalate indicatoare cu această semnificaţie. Ceilalţi cinci au încălcat alte norme din acelaşi regulament.
De exemplu, brăileanul Valentin M., în vârstă de 26 de ani, a condus autoturismul şi ajungând la bariera CFR Lacu-Dulce, a ignorat semnalele luminoase şi acustice aflate în funcţiune, traversând calea ferată. Şoferul a fost sancţionat cu o amendă de 540 de lei şi, totodată, i-a fost reţinut permisul de conducere pe o perioadă de trei luni.
Astfel de acţiuni vor mai fi desfăşurate de poliţiştii brăileni şi în perioada următoare, pentru descurajarea şi stoparea acestui gen de abateri contravenţionale. Lucrătorii de la Postul de Poliţie TF Brăila, în colaborare cu lucrători de la Poliţia oraşului Făurei şi Serviciul Poliţiei Rutiere Brăila, au organizat şi desfăşurat