A trecut aproape neobservată împlinirea a douăzeci de ani de la moartea lui M. Niţescu (25 august 1925 - 24 aprilie 1989), anticomunist convins care, ca şi şi I.D. Sârbu, a murit cu puţină vreme înainte de a prăbuşirea comunismului, ratând astfel ocazia de a asista, dacă nu de a participa, la un eveniment aşteptat cu ardoare.
Sobrul şi aparent inofensivul critic literar M. Niţescu a confecţionat în ultima perioadă a vieţii lui o bombă cu explozie întârziată. Este vorba de o suită de texte (aproximativ 400 de pagini, publicate la şase ani după moartea sa: M. Niţescu, Sub zodia proletcultismului. O carte cu domiciliul forţat (1979-1995). Dialectica puterii. Eseu politologic. Ediţie îngrijită de M. Ciurdariu. Bucureşti, Ed. Humanitas, 1995) în care autorul denunţă monstruozitatea sistemului comunist şi îi incriminează pe scriitorii care, în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, au făcut propagandă acestui sistem.
"Eseul politologic" Dialectica puterii nu este numai un eseu, ci şi un pamflet anticomunist, de o mare forţă demistificatoare. Deşi nu este un stilist al deriziunii, deşi se străduieşte să judece totul cu maximum de obiectivitate, ca un om de ştiinţă, M. Niţescu obţine efecte satirice swiftiene.
În Dialectica puterii se ia în considerare întreaga perioadă comunistă (inclusiv anii dictaturii lui Nicolae Ceauşescu), ceea ce înseamnă că scriind textul respectiv, prin simplul fapt că îl scria, întrucât publicarea lui în România era oricum cu desăvârşire imposibilă, M. Niţescu îşi risca libertatea şi chiar viaţa. Şi totuşi acest text nu păstrează urmele nici unei precauţii din partea autorului, nu se abate nici un moment de la radicalitatea sa structurală. Frazele par scrise acum şi nu de oricine, ci de un om curajos, din categoria lui Gheorghe Grigurcu.
Să scrii în timpul lui Ceauşescu un text care pare un act d
