Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andi Vasluianu, talent şi devotament

Publicat in Adevarul, vineri 28 august 2009 ·

Andi Vasluianu, unul dintre cei mai de succes actori, comunică şi exprimă ideile atât de bine şi cu atâta naturaleţe, încât suntem convinşi de faptul că nu oricine poate fi actor. Are 35 de ani şi a făcut parte din distribuţia a peste 40 de filme. Este vorba despre nimeni altul decât Andi Vasluianu, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de pe la noi. Industria cinematografică nu are doar regizori de marcă, ci şi actori care, cu măiestrie şi implicare, dau viaţă personajelor primite.

La cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent „Anonimul“ 2009, în cadrul secţiunii de lungmetraje, Marele Premiu „Anonimul“ a fost acordat peliculei „Cealaltă Irina“. Regia este semnată de Andrei Gruzsniczki, iar din distribuţie fac parte, printre alţi actori de succes, Andi Vasluianu şi Simona Popescu.

Intrând în pielea personajului Aurel, Andi, deşi nu mai jucase niciodată un astfel de rol, s-a descurcat de minune. A considerat că este o oportunitate pentru el, mai ales că i-a plăcut foarte mult scenariul. Castingul nu a fost unul uşor, dar a demonstrat regizorului că nimeni nu-l putea juca pe Aurel mai bine decât el.

Rolul i se potrivea ca o mănuşă, deşi vorbim despre un antierou prin excelenţă, care nu are, la prima vedere, nici măcar „o umbră de interesant“. Aurel este „acel gen de om faţă de care ai milă şi la care te uiţi strâmb. Meticulos şi tipicar, foarte discret şi clar cu el însuşi“, ce să mai vorbim, „marfă bună de studiat“. „Cealaltă Irina“ este o poveste despre „indiferenţă şi lipsa compasiunii” – aşa cum o descrie regizorul Andrei Gruzsniczki. 

Andi Vasluianu a început să joace la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti încă de acum zece ani şi spune că nu ar pleca din echipă, în primul rând pentru că este „una dintre cele mai valoroase trupe din ţară“. „Oraşul lui Caragiale“, aşa cum este supra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 8 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 12 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 7 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 7 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum 48 minute
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 10 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 5 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Prima reacție a Elenei Lasconi după finalizarea numărătorii voturilor: „Ne așteaptă o luptă pentru soarta României”

HotNews acum 14 ore
Elena Lasconi le-a mulțumit susținătorilor, într-un mesaj publicat pe Facebook la scurt timp după ce AEP a centralizat toate voturile și a certificat că președinta USR va merge în turul 2 al alegerilor prezidențiale, alături de independentul Călin G

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°