George Tzipoia (fiu al unei marcante personalitati a plasticii romanesti inter- si postbelice, Alexandru Tipoia – 1914-1993), el insusi pictor, s-a stabilit la Geneva, in Elvetia, in 1982, ca refugiat politic. Revenit in tara dupa 1990, a avut cateva notabile manifestari expozitionale si s-a straduit constant sa readuca in memoria publicului romanesc imaginea operei tatalui sau. Pe 17 septembrie, la Constanta, si apoi pe 22 septembrie la Bucuresti, la sediul Institutului Cultural Roman, pictorul se va afla din nou pe simeze. In cadrul evenimentului bucurestean, George Tzipoia isi va lansa si un album, care, alaturi de operele plastice (vezi foto), va contine si fragmente din Caietele intime ale autorului, din care avem bucuria sa va oferim, in avanpremiera, cateva fragmente.
1.
Uneori,
la capatul noptii,
pictând, iti traiesti viata
uitând de tine.
Stârnesti praful stelelor
si-l faci sa se aseze pe pânza ta,
efemera alcatuire de fire de in
si culoare.
si speri mereu
in ceva nedeslusit.
***
12.
Pictorul, acest om al Domnului, puternic si insingurat, este fiinta cea mai plapânda si mai vulnerabila.
Catedralele lui se darâma in fiecare zi, la fiecare adiere de vânt, dar Dumnezeii la care se inchina ramân vesnici, in pofida tuturor lucrurilor.
***
19.
Actul de creatie este metabolism. Metabolismul artei este metabolismul fiintei creatoare.
Nu ne place o opera decât dupa ce am intuit metabolismul actului sau de creatie, atunci când privitorul ajunge "sa respire" odata cu autorul.
***
20.
Evoluând, artistul se auto insingureaza, caci publicul nu evolueaza odata cu el, in acelasi raport.
Asa se explica de ce o arta evoluata nu atinge decât un public restrâns, cu atât mai restrâns cu cât arta este mai evoluata.
*** @N
