În cele trei serii de tabără organizate la Valea Drăganului, Fundaţia Comunia a oferit alternative la viaţă pentru tineri. Pe parcursul celor şase zile, tinerii au avut parte de dezbateri pe teme de interes pentru ei, de la relaţia cu părinţii, la sexualitate, vicii sau orientare profesională. „Tabăra este atât un loc de socializare şi de a deprindere a unor noi maniere, cât şi un loc de autodescoperire”, spune Anca Suciu, manager de proiecte.
Tinerii au făcut teste de personalitate pentru a se cunoaşte mai bine, dar mai ales au pus multe întrebări despre dragoste, rezolvarea conflictelor cu părinţii, ţigări, alcool şi droguri, şi chiar despre sinucidere. „Am avut câţiva adolescenţi care i-au spus psihologului despre intenţiile lor suicidale din ultimul an. Ei se vor întâlni cu psihologul şi în perioada următoare”, mai spune Anca Suciu. Nu au lipsit distracţia şi drumeţiile, zona Valea Drăganului fiind foarte frumoasă.
Impresii de tabără
Marius Popa a fost plăcut impresionat de tabăra la care a participat. El stă cu bunicii săi, după divorţul părinţilor. „Cel mai mult m-a impresionat atmosfera de aici şi faptul că le-a păsat de mine”, explică adolescentul. L-a copleşit finalul când a primit primul cadou din viaţa lui.
Rahela Avram şi fratele ei s-au bucurat de tabără ca de o comoară. „Tata şi bunicul sunt bolnavi. Mama îi îngrijeşte. Tabăra asta ne-a ajutat să uităm de probleme şi să venim cu energie nouă acasă”, spune fata. Cel mai mult i-au plăcut cântecele şi distracţiile simple dar de efect. „Nu credeam că te poţi distra aşa cu baloane cu apă”, spune ea râzând.
Fundaţia va mai organiza o serie în luna septembrie pentru adolescenţii din comunităţi de romi din satele Telechiu, Poşoloaca şi Urvind.
Monitorizarea adolescenţilor cu probleme
Reprezentanţii fundaţiei au